14.2 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateRaportul preliminar pe justiţie critică în termeni duri România

Raportul preliminar pe justiţie critică în termeni duri România

Raportul preliminar pe justiţie al Comisiei Europene, ce va fi dat publicităţii zilele următoare, critică în termeni duri acest domeniu sensibil al României, indicând totodată progresele pe care ţara noastră trebuie să le facă "neapărat" până în luna iulie 2008, când va fi întocmit raportul final.

Primele critici aduse României se referă la amendamentele la Codul de procedură penală adoptate de Parlament în octombrie 2007 şi criticate de ambasadorii SUA, Marii Britanii, Olandei şi Germaniei, pe motiv că ar obstrucţiona anchetele. "Dacă vor fi promulgate, aceste amendamente ar avea un efect negativ considerabil asupra eficienţei anchetelor penale în general şi ar obstrucţiona anchetele şi în alte state membre în domenii precum lupta împotriva terorismului şi combaterea infracţiunilor transfrontaliere", se arată în raportul preliminar, care descrie pe larg toate amendamentele – de la interzicerea interceptărilor înainte de începerea urmăririi penale şi până la anunţarea prealabilă a percheziţiilor. Potrivit NewsIn, este criticată şi ridicarea pagubei minime de la 200.000 lei la contravaloarea a 9 milioane de euro pentru încadrarea "consecinţe deosebit de grave". Oficialilor europeni nu le-a scăpat nici intenţia guvernului Tăriceanu de a comasa Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) cu Direcţia pentru Investigarea Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT), raportul arătând că "România trebuie să consolideze şi să menţină instituţiile deja stabilite în cadrul legal al luptei anticorupţie".

Comisia Europeană pune la îndoială şi aşa-zisele erori de procedură invocate de instanţe pentru a returna dosarele de mare corupţie, menţionându-se despre ele că "provoacă dezbateri şi controverse considerabile". Raportul conţine o amplă analiză a situaţiei dosarelor de mare corupţie care au fost mai întâi suspendate şi ulterior trimise înapoi procurorilor pentru refacerea probatoriului.
Documentul prezintă şi cazurile celor opt foşti şi actuali miniştri pentru care preşedintele Traian Băsescu a dat aviz de urmărire peanlă, arătând că unele dintre dosare au fost returnate de instanţe în baza aceloraşi "erori de procedură" criticate mai sus.

Documentul privitor la România evaluează progresele din justiţie prin prisma angajamentele luate de guvern privind îndeplinirea celor patru obiective specifice (benchmarks) stabilite de Comisia Europeană în raportul din iunie 2007.
Primul obiectiv se referea la asigurarea unei proceduri judiciare mai transparente şi eficiente, în special prin consolidarea capacităţii şi răspunderii Consiliului Suprem al Magistraturii, precum şi la raportarea şi monitorizarea efectelor noilor coduri de procedură civilă şi de procedură penală.  Legea se află încă în lucru în Parlament, după ce a fost respinsă de preşedintele Băsescu.
Al doilea obiectiv specific s-a referit la instituirea Agenţiei Naţionale de Integritate, care să verifice averile, incompatibilităţile şi potenţialele conflicte de interese, emiţând hotărâri cu caracter obligatoriu pe baza cărora să se poată aplica sancţiuni. Agenţia a fost înfiinţată, dar nu are încă un şef şi nici nu a emis încă vreo hotărâre.
Cel de-al treilea obiectiv s-a referit la continuarea realizării unor anchete profesionale şi imparţiale în cazurile de corupţie la nivel înalt, iar ultimul "benchmark" priveşte adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi de luptă împotriva corupţiei, în special în administraţia locală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS