22.8 C
Craiova
luni, 22 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateTrenurile pe ruta Bucureşti-Braşov au întârzieri de peste 2 ore

Trenurile pe ruta Bucureşti-Braşov au întârzieri de peste 2 ore

Mai mulţi copaci au căzut, noaptea trecută, peste calea ferată pe relaţia Bucureşti-Braşov, situaţia nefiind încă normalizată, iar trenurile au întârzieri de peste două ore.

"Din cauza vremii nefavorabile de noaptea trecută, mai mulţi copaci au căzut pe calea ferată provocând, în repetate rânduri, întreruperea circulaţiei între staţiile Predeal – Timişul de Sus şi Câmpina – Breaza Nord. Din cauza ruperii liniei de contact, între staţiile Predeal – Timişul de Sus, traficul feroviar a fost întrerupt pe ambele fire începând cu ora 6.20, iar între Câmpina şi Breaza Nord circulaţia a fost oprită pe firul I, începând cu ora 7.03. De la ora 8.25, traficul a fost reluat între Predeal-Timişul de Sus pe firul II", se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Până la remedierea situaţiei între Câmpina şi Breaza Nord , trenurile care circulă între Bucureşti şi Braşov vor ajunge la destinaţie cu întârzieri mari, de peste două ore, potrivit reprezentanţilor CFR.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS