29.6 C
Craiova
duminică, 2 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGeneralul Voinea refuză să treacă în rezervă pentru a finaliza anchetele sale

Generalul Voinea refuză să treacă în rezervă pentru a finaliza anchetele sale

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, joi, că generalul magistrat Dan Voinea, cel care a cercetat dosarele revoluţiei şi mineriadei, a refuzat să treacă în rezervă, pentru a finaliza anchetele începute de el, în care sunt vizaţi civili.
"După ce rechizitoriul a fost finalizat (cel prin care Mihai Chiţac a fost deferit justiţiei, în legătură cu uciderea a patru persoane în timpul mineriadei din '90), generalul Dan Voinea a plecat în concediu. La revenirea din concediu, l-am întrebat dacă doreşte să treacă în rezervă pentru a soluţiona aceste dosare (mineriadei şi revoluţiei-nr.). Răspunsul său a fost: Nu, nu doresc să trec în rezervă", a spus Kovesi, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, după şedinţa CSM.
Procurorul general a mai menţionat că a făcut această propunere pentru a asigura o continuitate în administrarea probelor, deoarece generalul Voinea a lucrat o perioadă "mai lungă de timp", informează Mediafax.
"Ne-am gândit că pentru o continuitate este bine să-i facem această propunere. Din păcate a refuzat-o, însă rămâne în continuare să lucreze cu echipa de procurori care a fost desemnată pentru acest caz şi, probabil, va exista o colaborare informală între fostul procuror care a investigat dosarul şi actuala echipă", a arătat Kovesi.
Întrebat de jurnalişti, procurorul general Kovesi a recunoscut că generalul magistrat Voinea a avut motive financiare pentru care a refuzat propunerea.
"Este arhicunoscut faptul că un procuror militar căştigă mult mai bine decât un procuror civil, însă la momentul la care am făcut propunerea am avut în vedere strict complexitatea cauzei şi nu ne-am gândit la veniturile materiale pe care le poate obţine un procuror anchetator", a mai spus procurorul general.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS