21.7 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePiese pentru biciclete taiwaneze, fabricate la Deva

Piese pentru biciclete taiwaneze, fabricate la Deva

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor de Biciclete din Taiwan, Victor Lin, s-a întâlnit astăzi cu conducerea Primăriei Deva, în vederea deschiderii unei fabrici de subansamble în municipiu, informează NewsIn.
Victor Lin a declarat, în cadrul acestei întâlniri, că asociaţia pe care o conduce, care deţine 25 de fabrici unde se produc subansamble pentru biciclete, intenţionează să-şi deschidă prima fabrică de acest gen din Estul Europei la Deva.
„Noi avem şase fabrici în Asia şi restul în întreaga lume. Fiecare fabrică a înregistrat o cifră de afaceri de 1,5 milioane de dolari. Aprovizionăm cele mai mari branduri de biciclete din Europa. Intenţionăm să investim în Estul Europei 15 milioane de euro şi să creăm aici peste 500 de locuri de muncă. Vom folosi forţa de muncă locală”, a declarat Victor  Lin.
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor de Biciclete din Taiwan este sprijinit să investească la Deva de către reprezentanţii fabricii de biciclete DHS Eurosport Deva, care astfel ar reduce cheltuielile cu transportul la achiziţionarea subansamblelor pentru biciclete.
Producătorul de biciclete Eurosport DHS din Deva este deţinut de acţionari chinezi şi germani. DHS Eurosport Deva produce între 40.000 şi 45.000 de biciclete pe lună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS