20.6 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCartuşe de vânătoare nedeclarate la intrarea în ţară, descoperite la PTF Giurgiu

Cartuşe de vânătoare nedeclarate la intrarea în ţară, descoperite la PTF Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu Rutier au depistat un cetăţean italian care intenţiona să introducă ilegal în România peste 1.000 de cartuşe de vânătoare.
Ieri, în jurul orei 16.00, la P.T.F. Giurgiu Rutier, s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul italian Antonio M., în vârstă de 54 de ani, rezident în România.
Bărbatul a prezentat, cu intenţia de a introduce în ţară, şase arme de vânătoare complete, o ţeavă de rezervă şi 1.000 cartuşe calibru 12, pentru care poseda documentele necesare transportului acestora din Italia până în România, eliberate de autorităţile italiene.
Poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al bagajelor pasagerului, descoperind, in plus, 1.078 de cartuşe de vânătoare, în stare de funcţionare, pentru care bărbatul nu poseda documentele necesare introducerii acestora în România.
Italianul, rezident în România, a declarat că nu ştia că trebuie să deţină cantitatea exactă de cartuşe înscrisă în document.  
Cetăţeanului italian i-a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, urmând să fie prezentat procurorilor pentru continuarea cercetărilor.
Toate armele şi muniţia declarată, în valoare de 36.300 lei, au fost reţinute la sediul P.T.F. Giurgiu, până la reglementarea situaţiei, iar cele 1.078 de cartuşe nedeclarate, în valoare de aproximativ 7.500 lei, au fost reţinute în vederea confiscării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS