11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateACR protesteaza împotriva propunerii de a interzice detectoarele de radar

ACR protesteaza împotriva propunerii de a interzice detectoarele de radar

Automobil Clubul Român (ACR) protestează faţă de intenţiile Poliţiei şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative de a interzice detectoarele de radar şi de a introduce poliţişti în civil în intersecţii, se menţionează într-un comunicat al instituţiei.
"Într-o desconsiderare totală a Societăţii Civile (asociaţii, sindicate, uniuni profesionale, etc) iată că Poliţia, după ce ne-a arătat poliţistul de „placaj sau carton” pe post de sperietoare, ne facilitează şi prezenţa „poliţistului acoperit”. Asta da transparenţă!", menţionează comunicatul ACR.
"Parlamentul, ca instituţie legiuitoare a democraţiei ne-a permis nouă, şoferilor, să putem folosi aparatele de detecţie a radarelor poliţiei în scop de prevenire şi responsabilizare în trafic, iar „dictatura” poliţiei doreşte la şase luni de la aplicarea legii să le interzică. Au scăzut „încasările” sau Poliţia a favorizat o perioadă de timp comercianţii de astfel de aparate, pentru ca acum odată cumpărate să le aruncăm?", se întreaba reprezentanţii ACR.
Automobil Clubul Român consideră că dispariţia detectoarelor de radar şi apariţia “poliţistului sub acoperire” nu vor diminua numărul de accidente, care se produc din alte cauze, cum ar fi starea infrastructurii rutiere, semnalizarea necorespunzătoare, dar şi "copii de bani gata" care fac curse pe şosele.
ACR solicită Ministerului Internelor şi Reformei Administrative să consulte şi Societatea Civilă atunci când se pun la cale propuneri legislative care afectează "peste jumătate din populaţia ţării", şi consideră că schimbările propuse sunt "dictatoriale şi represive".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII