27.8 C
Craiova
luni, 10 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitate143 de ani de istorie PNL

143 de ani de istorie PNL

Partidul Naţional Liberal, unul dintre cele mai vechi partide din România, împlineşte astăzi 143 de ani de la înfiinţare. Înfiinţat în anul 1864, PNL a fost condus de Dumitru şi Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti şi fraţii Golescu, participanţi activi la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească. După Revoluţia din 1989, PNL a fost reînfiinţat de Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V. Săndulescu şi Sorin Botez. Structurile administrative ale partidului sunt la nivel local Adunarea Generală a membrilor organizaţiei, Comitetul Executiv şi Biroul Permanent, iar la nivel naţional Congresul, Delegaţia Permanentă, Comitetul Executiv Central şi Biroul Permanent Central.
După alegerile din 1996, PNL aflat în Convenţia Democrată a intrat în Parlamentul României cu 17 senatori şi 27 de deputaţi.
În 1998, PNL fuzionează cu Partidul Alianţei Civice (PAC). În martie 1999, Partidul Naţional Liberal este admis în Internaţionala Liberală, iar preşedintele partidului devine vicepreşedinte al Internaţionalei. Din august 2002, preşedintele Partidului Naţional Liberal este Theodor Stolojan. În 2003, PNL şi PD au creat o alianţă pentru alegerile din 2004 sub sigla D.A., Dreptate şi Adevăr. Alianţa l-a desemnat pe Theodor Stolojan drept candidat pentru preşedinţia României. Pe 3 octombrie 2004, cu mai puţin de două luni înainte de alegeri, Stolojan a declarat că se retrage din cursa electorală învocând probleme de sănătate, renunţând totodată şi la preşedinţia PNL. El a delegat atribuţiunile de preşedinte lui Călin Popescu Tăriceanu, vicepreşedinte al partidului.
În octombrie 2006, un grup de membri şi foşti membri ai partidului, condus de foştii preşedinţi Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica, cunoscuţi de presă ca apropiaţi ai preşedintelui Traian Băsescu şi susţinători ai apropierii de Partidul Democrat, au lansat aşa-numita "Platformă liberală". În decembrie 2006, aderenţii la această platformă au constituit Partidul Liberal Democrat.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS