27.8 C
Craiova
luni, 10 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVăcăroiu a promulgat legea modificată a referendumului

Văcăroiu a promulgat legea modificată a referendumului

Nicolae Văcăroiu a promulgat astăzi legea modificată a referendumului, prin care Traian Băsescu poate fi demis cu majoritatea voturilor valabile ale celor care se vor prezenta la urne în 19 mai. Legea promulgată de Văcăroiu urmează să fie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Preşedinţiei.

Prin decizia din 3 mai a Curţii Constituţionale, la referendumul din 19 mai preşedintele Traian Băsescu poate fi demis cu majoritatea voturilor exprimate, indiferent de câte persoane se prezintă la referendum. Decizia Curţii Constituţionale este, însă, interpretată diferit nu numai la nivelul clasei politice, ci şi al specialiştilor în drept constituţional. Astfel, PSD, PRM, PNL, PC – partide care au votat pentru suspendarea preşedintelui – susţin că noua lege a referendumului, declarată constituţională, nu încalcă principiul neretroactivităţii dacă se aplică la referendumul din 19 mai. PD şi PLD, formaţiuni care îl sprijină pe Traian Băsescu, spun că este ilegală schimbarea regulilor în timpul jocului şi că, potrivit Constituţiei, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale celei mai favorabile.

Practic, prin sentinţa dată în cazul demiterii preşedintelui Traian Băsescu, cu majoritatea voturilor valabile ale celor prezenţi la urne, Curtea Constituţională a decis că singurul tip de referendum la care nu este obligatorie o anumită prezenţă este cel pentru demiterea preşedintelui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU