10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAproape 1.000 de persoane au dorit sa afle mai multe despre daci

Aproape 1.000 de persoane au dorit sa afle mai multe despre daci

Ieri, s-au incheiat, la Hotelul Intercontinental, lucrarile celei de-a VII-a editii a Congresului International de Dacologie, organizat de Societatea Dacia Revival International cu sediul la New York.


In opinia dr. Napoleon Savescu, „a fost una dintre cele mai frumoase si elegante editii de pâna acum. Si nu numai pentru faptul ca ambianta a fost deosebita, dar lucrarile prezentate au fost de exceptie. De fapt, am reusit sa transmitem un mesaj poporului român, si anume ca nu ne celebram invadatorii, ci comemoram pe unul dintre cei mai mari regi ai natiunii noastre, ultimul rege dac, Decebal.


Faptul ca au venit atâtia oameni (aproape 1.000, pe parcursul celor doua zile – miercuri si joi) dovedeste ca atragem atentia celor care sunt interesati de istoria noastra veche, iar noi personal ne simtim onorati de prezenta acestora“, a declarat presedintele Societatii Dacia Revival, adresând multumiri pe aceasta cale omului de afaceri George Constantin Paunescu – sponsorul principal al evenimentului, ca de altfel si prietenilor apropiati care l-au spijinit: primarul orasului Orastie, Iosif Blaga, Liviu Pandele, presedintele Fundatiei „Dacia“ din Brasov, lui Vladimir Brilinschi, presedintele Filialei „Reinvierea Daciei“ pentru Transilvania, lui Andrei Banica, venit din SUA , pentru a organiza buna desfasurare a congresului, si nu in ultimul rând sotiei sale, care „ma intelege si ma lasa sa ma ocup de daci 24 de ore din 24“, a mai spus Napoleon Savescu.


Participant la Congres, dr. Vasile Boronent, specialist in preistorie, a fost de parere ca „un asemenea congres poate sa fie pentru marele public un element de coagulare“, in sensul ca „daca oamenii de stiinta n-au putut sa stea de vorba intre ei, nici marele public nu a avut posibilitatea sa comunice, iar un congres lasa posibilitatea oamenilor sa aiba mult mai multe schimburi de idei, de informatii“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS