Ziare, reviste, romane de dragoste ori politiste, manuale, afise, coperta unui album celebru, bilete la loto, fise medicale, eticheta de pe sticla de suc – sunt „haine“ ale spatiului cotidian pe care cei mai multi nu le iau in seama. Urmaresc tensionati actiunea cartii ori aleg febril numerele câstigatoare. Putini sunt cei care cauta dincolo – in dâra de cerneala, pata de culoare, forma ei. In tipografie, cea care zamisleste lucruri fara de care astazi nu am mai putea trai.
Argila, papirusul si pergamentul
Tipografia a aparut din necesitatea reproducerii in mai multe exemplare a unui semn sau grup de semne cu ajutorul unei forme fixe. Inca de la inceputul celui de-al III-lea mileniu, inaintea erei noastre, in Asiria si Babilon, scrierea se practica prin saparea literelor cuneiforme pe placi de argila, care erau apoi uscate, arse si asezate in locuri special destinate si care s-au pastrat pâna in zilele noastre – un exemplu fiind biblioteca de la Ninive. Pentru a reproduce pe lutul moale un numar cât mai mare de copii ale aceluiasi text, asirienii au intrebuintat peceti ale caror semne erau in relief: printr-o simpla apasare a acestora se multiplica documentul pe fata tablitelor de argila. Acest tip de „tipografie“ era, de fapt, o perfectionare a pecetilor cilindrice folosite de sumerieni. Acestea constau dintr-un cilindru de piatra dura – jasp, agat, onix – pe care erau gravate diferite motive mitologice, numele posesorului sigiliului si al zeului sau protector. De-a lungul axei pecetii se introducea un bat, cu ajutorul caruia cilindrul era rostogolit pe materialul pe care se intentiona a fi imprimate desenele si inscriptiile.
Egiptul antic, Elada si Roma au scris pe papirus – obtinut prin „baterea“ mai multor fâsii din tulpina unei plante acvatice – motiv pentru Pergam, oras rival, sa inventeze alt material pentru scris, pergamentul, pe care l-au confectionat din piele de oaie.
Biblia lui Gutenberg
Prima forma de tipar inalt a aparut in Europa, la inceputul secolului al XV-lea. Era vorba de xilogravura – gravura pe lemn, purtând in relief imaginea ce trebuia multiplicata. Tiparul se obtinea prin tamponarea placii cu cerneala si presarea hârtiei umede peste aceasta. In 1421, Jan Coster executa primele tipare in Olanda, dupa forme gravate in lemn. Documentul care caracterizeaza insa aparitia tiparului in Europa este „Biblia cu 42 de rânduri“ in limba latina, a lui Johann Gutenberg. Considerat „parintele“ tipografiei, acesta a descoperit procedeul simplu si economic de a executa litere mobile prin turnarea in matrita, care se puteau folosi pâna la uzare.
Metoda lui Gutenberg se raspândeste repede in lume: in 1465 in Italia, in 1470 in Franta si Elvetia, in 1473 in Olanda, in 1474 in Spania, in 1477 in Anglia, in 1482 in Austria, in 1483 in Suedia, in 1489 in Portugalia, in 1493 in Danemarca, in 1508 in Scotia, in 1553 in Rusia, in 1556 in Mexic, in 1610 in Siria, in 1637 in Boston (SUA), in 1706 in Brazilia, in 1789 in Egipt, in 1821 in Grecia.
„…Nici plumb, nici filme, nici placi“
Prima carte imprimata in Tara Româneasca a fost un „Liturghier“, tiparita in 1508, la Târgoviste, de primul tipograf – Macarie. Apar tipografiile Sibiului, Brasovului, Clujului, Balgradului (Alba Iulia), Orastiei, Oradei. Dezvoltarea tipografiei se leaga apoi de nume precum Matei Basarab, Dimitrie Cantemir, Constantin Brâncoveanu. Apar primele tipografii particulare – a lui Asachi, Heliade Radulescu, Pann. De aici, tipografia se dezvolta la nivel industrial si la noi, paralel cu restul lumii. Se inventeaza prima masina rotativa cu hârtie in coli, apoi in sul, dispozitivul de indoit banda de hârtie, cernelurile industriale, colorantii de anilina, procedeul fotografic etc.
Anul 1947 marcheaza intrarea electronicii in domeniul tipografic prin realizarea primei masini de gravare electronica a cliseelor zincografice alb-negru in marime naturala. S-a continuat perfectionarea utilajelor, a metodelor de lucru, pâna la realizarea altora noi. Astazi, in anii 2000, tehnica imprimarii tipografice cunoaste o noua perioada de transformari. Introducerea calculatoarelor a determinat schimbari majore – disparitia unor meserii de baza, traditionale, si aparitia altora noi, necesitatea de recalificare a personalului, restructuralizarea unei intregi industrii. „Putem sa ne imaginam viitorul poligrafiei ca al unei industrii in care nu exista nici plumb, nici filme, nici placi, nici substante chimice de prelucrare a acestora, nici lacuire, nici umezire, nici echilibrul cerneala/hârtie, nici efecte daunatoare mediului…“ (Horea Pufan, editor).
Tipografia craioveana
La 1900, Craiova se putea lauda cu patru tipografii: „Mozaicul“ profesorului, pictorului, tipografului si editorului Constantin Lecca (care a infiintat prima tipografie din Craiova, in 1837), „Mitca si Samitca“ – ai carei patroni erau niste evrei bogati, „Scrisul Românesc“ si „Ramuri“ – aceasta din urma fiind chiar premiata cu medalia de aur la Festivalul de Carte de la Barcelona din 1920. Cincizeci de ani mai târziu numai ultimele doua mai supravietuiau. Pâna in ’90, acestea au format Intreprinderea Poligrafica „Oltenia“, cea care s-a facut responsabila pentru tiparirea miilor de carti, reviste, a ziarului „Inainte“ (devenit ulterior „Cuvântul Libertatii“). Tot aici a vazut lumina tiparului, acum 11 ani, primul numar al Gazetei de Sud.
De 16 ani, insa, industria poligrafica româneasca a cunoscut o evolutie uimitoare. Craiova are 14 tipografii, majoritatea bucurându-se de tehnologie avansata. Au ramas aceleasi tipare – inalt, plan, adânc. Metodele de lucru s-au schimbat insa. La fel si oamenii, care nu mai sunt zetari ori linotipisti, ci tehnoredactori, masinisti. Iar in scurta vreme vor fi toti… „calculatoristi“.
