17.9 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024

Bomba GPL in Brazda

Statia de alimentare GPL a firmei RAFO, din Brazda lui Novac, functioneaza ilegal de mai bine de sase luni, timp in care autoritatile competente – Inspectoratul de Stat in Constructii si Primaria Craiova – si-au pasat dosarul una alteia pâna l-au abandonat.


Dupa ce a preluat benzinaria din strada Brazda lui Novac, in Craiova, RAFO a inceput, in vara anului trecut, sapaturile pentru o statie GPL, afacere pe cât de la moda, pe atât de dubioasa, din punct de vedere al legalitatii. Entuziasmul noilor proprietari – punctul de alimentare cu carburanti apartinuse, pâna in decembrie 2004, firmei VGB – avea sa scada brusc la numai câteva zile, când, in urma unei sesizari venite din partea proprietarilor de locuinte din zona, inspectorii primariei au verificat documentatia care a stat la baza lucrarilor demarate de RAFO. Amenda din partea autoritatii publice locale era iminenta, atâta vreme cât RAFO nu detinea autorizatie de construire, insa celelalte masuri adoptate au fost dictate de Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC). Intre altele, RAFO era obligata sa intre in legalitate in termen de 30 de zile de la data controlului, lucru care nu s-a intâmplat nici pâna azi. Oficialii si-au amintit abia mai ieri, stimulati de intrebarile noastre, ca in curtea RAFO se afla un GPL cu o situatie delicata, de soarta caruia nu s-a mai interesat nimeni timp de sase luni. „Noi am descoperit, in vara anului trecut, ca RAFO nu avea autorizatie pentru acel GPL, am intocmit procesul-verbal de constatare, insa cazul a fost preluat de ISC. De atunci, noi nu am mai fost in control acolo“, a declarat inspectorul Cornel Licut, din cadrul Serviciului Disciplina in Constructii al Primariei Craiova.


Inspectorul-sef al ISC, Gheorghe Enescu, sustine ca nu institutia pe care o conduce are obligatia de a efectua cercetari in astfel de situatii, in Craiova: „Inspectoratul nu are in sarcina descinderi in teren in paralel cu Primaria Craiova. Au fost situatii când controalele noastre si cele ale primariei s-au suprapus. ISC verifica insa actiunile celorlalte institutii cu atributii in domeniul avizarii si certificarii constructiilor. In cazul RAFO, ISC nu se implica. Este treaba administratiei publice locale sa descopere daca tot ce se face acolo se face cu acoperire legala“.


Pâna una-alta, cert este ca „acoperirea“ nu exista, in ciuda faptului ca un sef de statie al RAFO isi aminteste ca „ar fi o autorizatie, la sediul RAFO“. „Singurele autorizatii obtinute de RAFO pentru punctul de lucru din Brazda lui Novac sunt una pentru alimentare cu energie electrica a statiei de carburanti (vechea retea electrica, legala – n.r.), nr. 9 din 3 ianuarie 2005, si alta pentru inlocuirea siglelor VGB cu RAFO, nr. 2.345, din 14 decembrie 2004“, a declarat directorul Directiei Urbanism a primariei, Daniel Marculescu.


Seful Serviciului Disciplina in Constructii, Gheorghe Daici, a dispus in aceste zile un nou control, la finalul caruia RAFO ar putea fi amendata, GPL-ul – demolat sau, „in functie de circumstante“, i s-ar putea acorda firmei un nou ragaz pentru intrarea in legalitate.


Bomba cu aprindere electrica


Potrivit normativelor in vigoare – NP 037/1999, un sistem de alimentare cu gaze lichefiate GPL pentru autovehicule nu poate fi construit si exploatat la mai putin de 40 m de un cvartal de locuinte, la mai putin de 20 m de o gospodarie izolata, la mai putin de opt metri de limita de proprietate, la mai putin de 50 m de constructii cu aglomerari umane (inclusiv spitale, piete, cabinete medicale etc.)


Nici una dintre aceste prevederi nu este luata in calcul la RAFO. In plus, la doar câtiva metri de statia GPL RAFO din Brazda lui Novac a aparut de curând si un stâlp de tensiune cu tot cu cablu, despre care nici primaria, dar nici Electrica nu stiu nimic.


Legislatia stabileste inaltimea de 10 m la care poate fi apropiat un cablu de joasa sau inalta tensiune de un GPL, tinând cont de pericolul de explozie in cazul unor scurtcircuite sau descarcari electrice.


In ciuda acestor aspecte, RAFO a obtinut, in iulie 2005, un aviz din partea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Dolj. „Avizul pentru skidul GPL din Brazda lui Novac a fost eliberat la solicitarea RAFO. Nu va pot preciza care sunt normele in temeiul carora s-a eliberat acest aviz, dar, pâna la emiterea unei autorizatii de construire, legislatia lasa la aprecierea primariei stabilirea gradului de respectare a normativului de proiectare, executie si exploatare a sistemelor GPL“, a declarat Florin Cocosila, purtator de cuvânt al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII