16.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateLeul nou nu „a prins“ la populatie

Leul nou nu „a prins“ la populatie

Craiovenii care au dorit vineri sa intre in posesia noilor bancnote denominate au putut sa o faca linistiti de la bancomatele alimentate de banci, special pentru acest eveniment. Desi la inceput zvonurile au lasat sa se inteleaga ca in prima zi de la introducerea leului nou bancomatele vor fi luate cu asalt, pe parcursul zilei acestea au fost aproape pustii, doar citeva persoane aratindu-se interesate de noua moneda. De vina au fost caldura excesiva din timpul zilei si faptul ca bancile nu au efectuat nici o operatiune contabila, ceea ce i-a determinat pe craioveni sa astepte inceputul saptaminii urmatoare cind va fi reluata activitatea bancara. La aceasta se adauga si avertismentele transmise de autoritati, care au indemnat populatia sa-si achite obligatiile din timp si sa scoata de pe carduri suficienti bani cit sa le ajunga pentru cheltuielile curente.


Bancherii craioveni au avut vineri o zi linistita, pentru ca toate activitatile legate de tranzactiile cu bani au fost sistate pina pe 4 iulie. Singurele operatiuni efectuate pentru clientii bancari, atit persoane fizice, cit si juridice, au fost cele de consiliere in vederea acordarii creditelor si a realizarii punctajului care stabileste bonitatea financiara a acestora. „Din cele 14 bancomate pe care le avem, momentan au fost alimentate cu lei noi doar cinci, urmind ca pe parcurs, in functie de masa monetara pe care o va pune in circulatie Banca Nationala, sa le alimentam si pe celelalte. In ceea ce priveste activitatea bancara, am efectuat doar operatiuni necontabile, care nu au presupus lucrul cu bani, gen incasari sau plati in conturi. Sucursalele bancii au fost deschise si au avut program normal de lucru, dar am oferit doar consultanta pentru acordarea creditelor, intrucit acest lucru nu presupune lucrul cu banii“, a declarat directorul unei banci importante din Craiova. Cu toate acestea, bancile au profitat de linistea de la ghisee si au colectat numerarul de la agentii economici, pe care urmeaza sa-l transforme si sa-l inregistreze in noua moneda, incepind de lunea viitoare. Bancile vor avea program normal de lucru si astazi, urmind ca in aceasta perioada de acalmie sa ruleze programele electronice de denominare pentru ca activitatea sa-si intre in normal, incepind cu 4 iulie. Chiar daca lucrurile vor fi puse la punct in cele trei zile de pauza, leii noi nu-si vor face simtita prezenta la toate bancomatele din oras decit in mod treptat. Conform declaratiilor oficialilor de la Bucuresti, doar un sfert din masa monetara de anul acesta va contine lei noi, ceea ce inseamna ca si alimentarea bancomatelor cu moneda noua va prinde viteza abia din 2006.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS