„Ehe-he, ce barbat a fost nea’ Creteanu la viata lui! Om serios, de incredere, cu familie… Acum, s-a ales praful de el! A ajuns sa doarma prin blocuri. Vaaai de viata lui!“. Vecinii de cartier il cunosc pe Gheorghe Creteanu de ani buni, de cind facea cinste oricui i se alatura si ii era prieten. Cei care n-au apucat sa il cunoasca atunci i-au aflat povestea de citeva luni, de cind bintuie strazile ca o fantoma, in fisul soios, murdar de namolul adunat din santurile pe unde a innoptat, girbovit de necazuri si de rusine. Rusine ca nu s-a mai inteles cu copiii si ca a ajuns, la 66 de ani, pe strazi, ca oamenii fara de capatii.
Nea Creteanu spune ca a fost alungat de acasa din cauza unei perechi de cizme.
„Stateam in casa copilului meu, unul dintre ei, ca mai am unu’ la Birca. A fost o cearta intre mine si nora-mea. Nu si-a gasit niste cizme si mi-a spus ca le-am aruncat pe pirostrii, sub cazan. Le-oi fi aruncat, nu zic, daca erau puse in sacul cu material de pus pe foc! M-a luat la bataie. Baiatul nu era acasa. Si am plecat. Ce sa mai stau? Daca a zis ca poarta e a mea…!“.
In ziua aceea, batrinul s-a dus in gara, acolo unde stia ca se aduna toti amaritii fara adapost. Dar a plecat repede; oasele lui erau prea batrine pentru cimentul rece si caloriferele sloi.
„Am fost si la copilul celalalt, la Birca. M-a tinut o saptamina. Dupa aia a trebuit sa plec. De atunci dorm prin blocuri. Am avut noroc si am gasit o scara in care baga caldura la calorifere nonstop. Ma asez pe un carton, ma sprijin de calorifere si dorm acolo“, povesteste batrinul, fara sa ridice ochii din pamint. Apoi povesteste despre nevasta moarta acum 11 ani, despre copiii care nu mai vor sa stie de el, si lacrimile incep sa isi croiasca drum prin barba carunta si neingrijita.
„Eu am pensie. Am facut 20 de ani sobe de teracota si alti 20 am lucrat la Electroputere. Cu 1.900.000 de lei pe luna m-am gindit ca poate imi gasesc ceva cu chirie, dar cine ma ajuta pe mine sa aflu de o camera?“, continua resemnat nea’ Creteanu.
„De cind maica-sa ne-a facut acte pe casa, a prins pica pe noi!“
Necazul batrinului il stie tot cartierul. Oamenii ii mai aduc de mincare si il intreaba de sanatate, sa nu se simta singur. In timpul zilei, vinzatorii unuia dintre barurile cartierului il lasa sa-si traga un scaun linga godin si sa isi incalzeasca oasele.
De cind a plecat de acasa, Gheorghe Creteanu nu mai stie nimic de baiatul lui, Gigel, sau de nora. Si nici ei de el.
„Nu l-am mai vazut din ziua aia. Nu l-a dat nimeni afara, a plecat singur, dar nici nu vreau sa il mai vad pe la poarta! In ziua aia mi-a dat de patru ori cu toporu’ in cap. De cind a murit soacra-mea si de cind mama lui, care a decedat la 96 de ani, ne-a facut acte pe casa, a prins pica pe noi si a luat-o razna“, povesteste nora batrinului, revoltata.
Cei care il cunosc insa pe nea’ Creteanu de atitia ani le vine greu sa creada ca ar fi fost in stare sa faca asa ceva. Indiferent ce spune nora despre el, batrinul oricum nu mai are de gind sa se intoarca acasa. Oricum, la oamenii de pe strada a gasit mai multa compasiune si mai mult sprijin decit in casa fiului sau. Tot ce isi doreste este o camaruta incalzita, cu chirie, unde sa isi petreaca zilele care i-au mai ramas de trait.
