Nuta a facut cinci copii cu Marin. Si mai face, daca da Dumnezeu, ca toate sint de la El, iar copiii, mai mult decit orice pe lumea asta, sint fericirea si speranta…
Nuta s-a maritat de tinara, nici nu avea 20 de ani cind a venit in Sadova, la socri. Cum a ajuns in casa cea noua si straina, frageda nevasta s-a pus pe treaba, sa nu-si faca de ris parintii, sa vada socrii ca Marin a luat femeie buna, cinstita si harnica. Scoala nu avea prea multa, dar nici nu-i trebuia la facut mincare si dereticat prin batatura. N-a trecut vreme multa, si Nuta a ramas stapina in casa.
Batrinii au inchis ochii, lasindu-i pe tinerii soti cu greul traiului. Marin a plecat de la Autobaza, din Craiova, unde fusese sofer si a cautat de lucru prin sat. Trebuia sa fie aproape de casa, caci ii ramasese nevasta grea si era nevoie de un umar de barbat sa tina friiele gospodariei. Dupa ce li s-a nascut primul prunc, a urmat al doilea, apoi al treilea si tot asa, pina la Andreea, mezina de numai patru luni.
„N-am facut niciodata avort si nici n-o sa fac. O sa am copii citi mi-o da Dumnezeu…Nici prezervativ nu folosesc, pentru ca opreste saminta… si nu e voie…“, se destainuie Nuta, cu un zimbet in coltul gurii. Si ea si Marin sint credinciosi, iar copiii spun rugaciuni in fiecare seara. De mica, Nuta a fost invatata cu inchinatul si asa a facut si dupa ce s-a maritat. Acum insa a trecut la alta biserica.
„Credinta e aceeasi, doar ca e mai frumos, sint cintece multe, rugaciuni frumoase. Si parca e mai cuminte asa“, spune femeia despre biserica penticostala din Sadova. S-a infiintat de vreo noua ani, cind au venit misionari din alte tari sa imparta invatatura si in satul lor. Nuta i-a ascultat intii cu jumatate de ureche, n-avea ea nevoie de dumnezei noi si alte prostii. Mai tirziu a luat aminte la ce spunea lumea, la ce se facea prin sat si a zis ca nu e rau. De atunci a imbratisat credinta asta, si nu-i pare rau nici acum. „Tot la Dumnezeul meu ma inchin. Dar acum nu mai dracui, nu mai injur, caci e pacat de moarte. Nici eu, nici barbatul nu gustam alcool. Parca ne-am mai imbunat…“
Pe o buza de deal, casa lui Marin Dinu sta sa se pravale. Doua camarute din caramida arsa pe cuptor, netencuite si cu ferestre albastre. Curtea e larga pentru sapte gaini si doua rate. Intr-un colt, dupa casa, un cires pus asta-primavara face umbra unei scinduri de cotet. Asta e tot ce au Marin si Nuta. Muncesc pe unde gasesc de lucru si mai pun deoparte alocatia copiilor. Nu se pling insa de saracie, caci de ea au avut parte toata viata. Dar sufletul lor e impacat, caci stiu ca averea pe care au plamadit-o cu dragoste e cea mai nepretuita nestemata din cite exista pe fata pamintului.
Bogatia lui Marin si a Nutei e adunata ciorchine la gardul de sirma ce da in ulita. Daniel, cel mare, numara noua anisori, iar Luca o sa faca sapte peste o luna. Alice a implinit cinci ani in mai. Cristina a plecat si ea pe trei. Acum musca cu pofta dintr-un codru de mamaliga si se uita curioasa la mogildeata de om pe care o tine maica-sa in brate. Ii e un pic necaz, ca de cind a aparut Andreea, prea ii cauta toata lumea in coarne. De ea au uitat…Mai musca o data din mamaliga si plescaie buzele…La urma urmei, e frumusica, ca doar e sora ei…
• Pagina realizata de Sorina STAICULESCU si Ionut PIRVULESCU
