15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBratovoiesti - o comuna umbrita de neintelegerile oamenilor din fruntea obstii

Bratovoiesti – o comuna umbrita de neintelegerile oamenilor din fruntea obstii

Pentru multi, Bratovoiesti reprezinta doar comuna de la marginea padurii unde Nicolae Ceausescu organiza vinatori pe cinste in vremurile de odinioara. Dar Bratovoiesti inseamna mai mult decit atit. Atestata documentar prin 1573, de pe vremea domniei lui Alexandru Mircea, localitatea isi are insa radacinile in neolitic, dovada stind toporasele de silex descoperite pe dealul Alesteului. Vremea a trecut, oamenii s-au schimbat. Dupa 1990, treaba a luat-o pe alt fagas. Nu mai este viata de la tara de altadata, cind muncile cimpului, ploaia si zapada guvernau trecerea timpului. Intrigile politicesti au inceput sa domine viata de zi cu zi a celor aproape 7.000 de locuitori, impartiti in sase sate – Bratovoiesti, Badosi, Prunet, Giorocu Mare, Rojiste si Timburesti.

Certuri ca la usa… primariei intre mai – marii comunei

La Primaria Bratovoiesti, o tensiune apasatoare pluteste in aer. Asta pentru ca primarul si viceprimarul se au precum soarecele si pisica. Primarul pesemist Marin Florea se lauda ca a facut „din altceva bici“ pentru comuna, reusitele sale fiind incomparabil mai importante decit tot ce au facut ceilalti ocupanti ai functiei de dupa revolutie. Dar nu uita sa mentioneze ca a fost mai tot timpul „suntat“ de PSD, presedintele organizatiei comunale fiind exact mina sa dreapta – pe care o considera cam stinga – viceprimarul Liviu Stancu, fost presedinte al CAP-ului din comuna. La rindul sau, viceprimarul il acuza pe primar ca „taie si spinzura dupa bunul plac“, ajutat de „umbra“ sa, Ionel Buzescu. Si tot asa, si da-i, si da-i…

Scaunul de prim gospodar al comunei doljene Bratovoiesti este ocupat de doi ani incoace de Marin Florea. Inginer zootehnist de meserie, Florea si-a „ingropat tineretea“ – dupa cum ii place sa spuna – la Avicola Rojiste, pe care a ridicat-o din temelii si a pus-o pe picioare.

„Cind am venit la primarie, dupa ce am cistigat alegerile din 2000, am zis ca se poate face din altceva bici, si chiar cred ca am facut“, spune primarul, incercind sa-si treaca in revista realizarile personale.

Primarul si maretele lui realizari

„Mi-e destul de greu sa spun ce am facut in prima jumatate a mandatului meu“, spune primarul Bratovoiestiului, Marin Florea. Dupa vreo citeva secunde de gindire, incepe sa enumere:

„As incepe cu introducerea iluminatului public in toate satele comunei, treaba care a costat vreo 170 de milioane de lei. Apoi drumurile, care au fost puse la punct prin sate, pe acolo pe unde nici nu se putea trece, ca erau adevarate prapastii. Cu ajutorul Consiliului Judetean Dolj am asfaltat doua drumuri – Bratovoiesti-Prunet si Bratovoiesti-Giorocu Mare. Apoi, am renovat primaria aproape din temelii, am dat jos tencuiala, am schimbat tocaria, am facut un gard zdravan din beton si teava in locul celui vechi din stobori, am imprejmuit si renovat caminul cultural. Am consolidat doua ripe la Rojiste, predispuse sa se prabuseasca peste casele oamenilor, treaba care i-a multumit foarte mult pe cetateni, ca asteptau asta de zeci de ani. As mai aminti ca am luat masura de consolidare a drumurilor din satul Prunet, localitate predispusa la inundare din cauza asezarii in panta. Am realizat si patru gropi de gunoi, pentru ca oamenii sa nu-si mai arunce alandala gunoaiele“.

„Am rezistat valurilor si voi rezista in continuare“

Despre conflictul pe care il are primarul cu vicele, toata comuna stie. Unii nu se baga, dar altii, mai ales angajatii primariei, sint prinsi la mijloc si – mai de voie, mai de nevoie – trebuie sa intre intr-una una dintre tabere, facindu-si dusmani in cealalta. Despre aceasta situatie, primarul Florea spune ca „in general, salariatii sint muncitori. Unii dintre ei – si accentueaza cuvintul «unii» – inteleg ce e bun si util comunei si sint saritori. Dar ii ai asa cum ti-i formezi“.

Marin Florea se fereste sa spuna ceva rau de viceprimarul Liviu Stancu. Dar nu uita sa mentioneze ca „partidul cel mare“, PSD, ii pune bete-n roate in tot ceea ce face. „Partidul care este la putere a facut tot posibilul sa ma opreasca, pentru motivul ca as fi de la PSM. Mi s-a trimis pe cap ba Curtea de Conturi, ba Directia Muncii si alte controale, dar am rezistat valurilor si voi rezista in continuare“, a declarat, mindru de sine, primarul Bratovoiestiului.

Consiliul Local Bratovoiesti, la un pas de dizolvare

Nu aceeasi atitudine calma abordeaza viceprimarul Liviu Stancu despre „dusmanul“ sau, trecind in revista „boacanele“ acestuia de cite ori are ocazia.

„Sa stiti ca eu oi fi viceprimar dar n-am biroul meu, sint inghesuit cu alti angajati intr-o incapere, pentru ca asa a vrut primarul. Nu am nici acces la telefon sau la xerox, care sint inchise in biroul primarului, si nici macar cheie de la primarie, darmite de la biroul primarului“. Despre „realizarile“ primarului, vicele spune ca „doar se lauda, dar nu sint realizarile lui, ci ale consiliului local, unde cei mai multi la numar sint consilierii PSD“.

Si despre activitatea consiliului local viceprimarul are cite ceva de spus: „In nenumarate rinduri primarul a incercat sa ma impiedice sa mai particip la sedintele consiliului local, dar propunerea lui nu a trecut la vot. Oricum, consiliul local este la un pas de a fi dizolvat de primar, care si-ar putea face atunci de cap. Pentru dizolvare, ar fi suficient ca trei hotariri sa fie anulate, ori doua au avut deja aceasta soarta. Una dintre ele se referea la rezilierea contractului de inchiriere a caminului cultural din satul Rojiste, pentru care primeam «enorma» chirie de 40.000 de lei pe luna. Dar chiriasul ne-a dat in judecata si a cistigat, caci primarul nu s-a prezentat la proces pentru ca n-avea nici un interes. A doua hotarire de consiliu a fost anulata la fel, pentru ca se referea la desfiintarea postului lui Ionel Buzescu, mina dreapta a primarului. N-a lipsit mult sa se mai aprobe inca o hotarire gresita, pentru ca primarul venise cu o alta idee ciudata – sa nu fim de acord cu o ordonanta privind taxele si impozitele“.

La primarie nu exista condica de prezenta

Printre „minunile“ de la Primaria Bratovoiesti este si una de tot hazul – nu exista o condica de prezenta, astfel ca angajatii vin si pleaca atunci cind vor – daca vin la serviciu. Toti angajatii stiu ca nu se tine o evidenta a prezentei, dar singurul care ofera explicatii despre acest lucru este viceprimarul Stancu:

„Nu mai avem condica de prezenta din noiembrie anul trecut. Atunci, primarul si-a luat cinci zile de concediu si tot la fel a facut si omul lui de incredere din primarie, Ionel Buzescu. Primarul a stat in concediu o zi in plus, cu aprobarea prefectului. Urmindu-i exemplu, Buzescu a facut la fel, dar fara sa-i aprobe nimeni inca o zi de concediu, astfel ca a fost trecut absent. Cind s-a intors, primarul a vazut ca omului sau i s-a pus absenta nemotivata si, de necaz, a pus mina pe condica si a rupt-o“.

Amenzi usturatoare pentru mai-marii comunei

Desi adversari, primarul si viceprimarul din Bratovoiesti au ajuns fara voia lor parteneri de suferinta. Nu cu mult timp in urma a picat pe capul lor un control de la Curtea de Conturi. Fara a tine cont de functie ori de dusmania dintre mai – marii comunei, inspectorii financiari au inceput sa puna intrebari indiscrete despre o suprafata de „doar“ 250 ha de teren din rezerva comunei, care n-a fost nici concesionata, nici inchiriata, ci lasata cam de izbeliste, despre niste terenuri concesionate inca de prin 1994, dar pentru care s-a cam „uitat“ achitarea darilor – cu acceptul tacit al primariei -, dar si despre niste nereguli in contabilitatea institutiei. Nemultumiti de raspunsurile primite, inspectorii l-au altoit pe primar cu o amenda de 14 milioane de lei, iar viceprimarul a primit si el o amenda. Ceva mai mititica – doar zece milioane de lei – ca sa se respecte si functia.

Se prefigureaza o apriga lupta electorala

Planurile pentru viitoarele alegeri locale se fac inca de pe acum. Caci primarul Marin Florea este hotarit sa candideze din nou:

„Realizarile mele sint maxime din punct de vedere profesional si familiar (probabil ca primarul voia sa spuna «familial»-n.r.). Pentru oamenii care au incredere in mine, intentionez sa candidez din nou, tot pe listele PSM. La alt partid as putea trece numai daca vine sa-mi repare drumurile si sa dichiseasca localitatea“.

La rindul sau, vicele Liviu Stancu spune ca si el va candida pentru postul de primar: „Bineinteles ca voi candida. Am si un sprijin puternic, caci organizatia PSD din comuna, al carei presedinte sint, este foarte solida, numarind peste 500 de membri“.

Se arata, asadar, o lupta apriga. Pina la alegerile locale viitoare mai este insa cale lunga si, dupa cum stau lucrurile, n-ar fi exclusa o confruntare si altfel decit electorala intre cei doi. Nu se stie niciodata…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS