Dumitru Voicu, de 66 de ani, este unul dintre cei mai amariti oameni din comuna. El traieste intr-o casuta hodorogita, care s-ar prabusi, daca nu ar fi proptita cu trei birne. Batrinul locuieste singur si cu greu isi duce traiul intre peretii afumati ai casei sale. Pentru ca in urma cu mai multi ani cosul sobei s-a infundat si nu s-a gasit nimeni sa il desfunde, fumul a iesit in camere, impregnindu-se in peretii de chirpici. In micul „iad“ din interior, bine smolit de trecerea anilor, Dumitru Voicu isi asteapta cu seninatate moartea. El pare sa se fi izolat de cei din jur, pentru ca nici simturile nu il mai ajuta. Este aproape surd si, din cauza fumului, este pe jumatate orb. Plaminii barbatului au fost, de asemenea, afectati, iar acest lucru se poate observa din modul greoi in care acesta se exprima, corzile vocale fiindu-i aproape distruse. Pentru a se deplasa, Dumitru Voicu se foloseste de un baston, pentru ca nici picioarele nu il mai ajuta. Singurul sprijin al batrinului este un vecin: Ion Duliga, de 56 de ani: „Nu mai poate face nimic. Mai are o fata, dar nu a mai venit sa il vada. Eu ii mai aduc lemne, apa, ii fac focul, ca sa nu inghete de frig. Ii mai cumpar de la magazin de mincare. Face si el rost de ce ii trebuie cum poate. Are si o pensie de un milion de lei. Isi mai cumpara una, alta, de-ale mincarii. E tare bolnav.“
Casa a inceput sa se scufunde
Casa in care locuieste Dumitru Voicu seamana cu un cavou, pentru ca nu este racordata la reteaua electrica si este foarte friguroasa. Din cauza terenului alunecos, constructia a inceput sa se scufunde. In prezent, inaltimea camerelor depaseste cu putin un metru si jumatate. Batrinul este nevoit sa stea aplecat atunci cind intra in vreuna din cele doua camere ale casei. El este totusi multumit ca inca are unde sa stea, cu toate ca prin tavan ploaia se strecoara cu usurinta. In urma cu ceva timp, starea de sanatate a lui Dumitru Voicu s-a inrautatit, acesta fiind internat mai multe luni la Spitalul din Tirgu Carbunesti. „De peste 20 de ani stau aici. Aici s-a nascut si fata mea, dar a plecat si s-a maritat la Bustuchin. Eu am lucrat ca muncitor si am o pensie, dar reumatismul nu ma lasa sa traiesc. De mincat, mai iau si eu mamaliga, o piine. Casa nu are nimica! Nu cade, ca-i proptita. Am mai pus acolo, in spate, niste lemne“, a spus Dumitru Voicu.
