Semenul nostru

Desi legati de tarimul binecuvintat de Olt, cu ceva ani in urma, A.M. si ai sai s-au dezlipit de vatra in cautarea unui mediu subcarpatic. N-au facut-o ispititi sau din snobism, ci pentru ca unicul lor fiu sa-si amelioreze o disfunctie rabufnita in instabilitiate stranie.

S-au transferat, stabilindu-se in marginimea nordica a Rimnicului, zona in care micutul, ajuns scolar, avea sa dea semne vizibile de intremare.

Providenta insa ii aduce sotiei o infirmitate motorie, care reclama apropierea de serviciu, asa ca stabilirea acolo a devenit o solutie. Din nefercirie, n-a fost de-ajuns, fiindca tot providenta avea sa-i mai aduca femeii o suferinta (de natura neurologica) si, o data cu asta, pensionarea medicala. A urmat o alta schimbare de domiciliu, in fapt intoarcerea in acelasi perimetru periferic in care lasasera si tihna si nadejdile…

Sintem in anul dedicat lui Caragiale si urbea vilceana va fi fost locul prezumat in care s-ar fi consumat actiunea celebrei Scrisori pierdute… Pare sa nu fie vreo apropiere intre meandrele reci ale familiei ceferistului A.M. si acutele comediei ilustrului I.L.C. Nu se vede, dar exista: dincolo de evidenta particularitatilor si nuantelor, in ambele ipostaze esenta e eceeasi: perdelele grele ale intunecimii – pe care le ridica zorii diminetii, dar cu pretul mut al unui zimbet vested sau al unei lacrimi alcaline… Stim asta cind pretindem ca ne cunoastem unii pe altii?