15.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe vor reabilita 150 km de drumuri si vor fi construite peste 300 de locuinte

Se vor reabilita 150 km de drumuri si vor fi construite peste 300 de locuinte

Consiliul Judetean Mehedinti va investi in acest an aproximativ 70 de miliarde de lei in reabilitarea drumurilor judetene. Pentru reabilitarea a aproximativ 150 km de drumuri, vor fi alocate 54 de miliarde de lei din Fondul special al drumurilor, restul sumei provenind din fonduri ale Consiliului Judetean. Din suma totala, aproximativ sapte miliarde de lei vor fi alocate pentru reabilitari in municipiul Drobeta Turnu Severin. „Vom continua lucrarile incepute anul trecut pe drumurile importante din judet: Floresti-Baia de Arama, Malovat-Bobaita-Bilvanesti-Balta, Ilovita-Ciresu, Ciovirnasani-Sisesti-Ilovat, Corcova-Cazanesti, Balacita-Corlatel-Vinju Mare-Vama Portile de Fier II, Gemeni-Dirvari-Obirsia de Cimp. Se va lucra, de asemenea, pe drumurile judetene catre comunele Greci si Breznita de Motru. Mai sint si alte drumuri judetene care vor intra in acest program, in functie si de resursele financiare disponibile“, a declarat Viorel Palasca, vicepresedinte al Consiliului Judetean Mehedinti.

Apartamente de lux pentru chiriasii saraci

Prin proiectul Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului(MLPAT), in Drobeta Turnu Severin se vor finaliza in scurt timp si vor fi date in folosinta 84 de apartamente, in zona sensului giratoriu de pe Calea Craiovei, cu destinatia de locuinte sociale, realizate prin credit extern. In scurt timp, tot printr-un program al MLPAT se va incepe executia unui bloc cu 24 de apartamente in municipiu. „In judet, se vor mai construi 100 de locuinte in Orsova, Strehaia si Baia de Arama. In paralel, in aceste orase vor incepe si lucrarile la 188 de apartamente pentru tineret“, a declarat Constantin Sirbulescu, presedintele Consiliului Judetean Mehedinti. Pentru cele 84 de apartamente care vor fi date in folosinta in maximum doua luni, la Primaria Drobeta Turnu Severin au fost depuse peste 500 de solicitari. La repartitie, prioritate vor avea insa persoanele ale caror locuinte au fost distruse de calamitati naturale, chiriasii evacuati din casele revendicate de proprietari si familiile de tineri casatoriti. Solicitantii unor astfel de apartamente va trebui sa faca insa dovada ca pot plati chiria si intretinerea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS