Citeva zeci de asistenti medicali din sindicatul Sanitas au pichetat ieri sediul Prefecturii Mehedinti, desi primisera aprobare pentru desfasurarea actiunii in Piata Teatrului, locul desemnat prin hotarire a consiliului local pentru organizarea de mitinguri. Initial, sindicalistii au cerut sa picheteze Palatul Administrativ si Casa Judeteana pentru Asigurari de Sanatate, insa pina la urma ei au decis sa ramina chiar in fata prefecturii, considerind ca asa vor fi luati in seama. Revedincarile lor se refera la neacordarea celui de-al treisprezecelea salariu si a tichetelor de masa, precum si la acordarea unui spor de 2%.
De asemenea, sidicalistii de la Baia de Arama solicita plata ritmica a salariilor si mai ales plata restantelor salariale, in conditiile in care ei nu au mai primit bani de trei luni. Pe lista prezentata conducerii prefecturii sint si revedicari generale, cum ar fi colectarea numai de catre Casa de Sanatate a fondurilor destinate sectorului sanitar, „negocierea corecta si bazata pe realitate a contractelor de prestari servicii intre CJAS si unitatile sanitare si implicarea prefecturii pentru alocarea corespunzatoare de resurse pentru sectorul sanitar“. In urma unei intilniri intre sindicalisti si subprefectul de Mehedinti, acesta a promis ca se va implica in stringerea banilor datorati de marii agenti economici, o intilnire pe aceasta tema urmind sa aiba loc in cursul acestei saptamini.
Asistentii medicali vor al 13-lea salariu si tichete de masa
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei