Când se termină adolescenţa neliniştită şi începe tinereţea exaltată? Dar maturitatea, senectutea-bătrâneţea (semnează Băsescu noua lege a pensiilor, ca sa aibă şi tinerii ce să cheltuiască) şi ce mai urmează? „De la câte fire de nisip începe o grămadă?“, glăsuieşte o „naşpa“ întrebare a antichităţii. Fiecare poate răspunde pe cont propriu. Un june scriitor şi jurnalist britanic, Iain Hollingshead, dă măsura existenţei între 20 şi 30 de ani. Trăiesc şi tinerii printre „babalâcii“ reginei Elisabeta, încearcă şi ei să-şi facă un loc în viaţă şi societate, nu doar să… citească şi să asculte muzică. „Twenty something“ sau „Douăzeci şi ceva“ (Humanitas, 2007) aglutinează experienţe, absolut fireşti şi simpatice, dacă nu ne-am acrit, vise şi dorinţi, ambiţii, preocupări şi iluzii de tot felul. Sigur că sexul e „cool“ atunci când nu devine „hot“ şi are altă pondere decât exporturile Angliei în UE. Se trăieşte intens şi necrispat, ca la 20 de ani. Doar că se bea mai mult whisky decât ţuică. E mişto, ce mai!
Bedros Horasangian
