Știri de ultima orăActualitateFotbal: Totti a luat "Gheata de aur"

Fotbal: Totti a luat „Gheata de aur”

Jucătorul echipei AS Roma, Francesco Totti, a câştigat trofeul "Gheata de Aur", acordat de UEFA, după ce a terminat pe primul loc în topul golgheterilor Europei, informează uefa.com. Totti a marcat 26 de goluri în campionatul Italiei, echivalentul a 52 de puncte. Pe locul al doilea s-a situat brazilianul Afonso Alves de la echipa olandeză SC Heerenveen, cu 34 de goluri, care au echivalat cu 51 de puncte. Locul al treilea i-a revenit olandezului Ruud Van Nistelrooy (Real Madrid), cu 25 de goluri şi 50 de puncte. În cazul în care ar fi înscris două goluri în meciul de duminică seară cu Mallorca (3-1), Van Nistelrooy l-ar fi întrecut pe Totti, dar olandezul s-a accidentat şi a părăsit terenul în minutul 30.
În primii 20 de golgheteri ai Europei nu figurează nici un jucător român.
Regulamentul "Ghetei de Aur" prevede ca fotbaliştii din campionatele puternice (Spania, Italia, Anglia, Germania, Franţa) să primească două puncte pentru fiecare gol marcat, în timp ce, jucătorilor care marchează în campionatele mai slab cotate, li se acordă 1,5 puncte sau un punct.

1. Francesco Totti – AS Roma (ITA) 26 goluri, 52 puncte
2. Afonso Alves – SC Heerenveen (OLA) 34g; 51p.
3. Ruud van Nistelrooy – Real Madrid CF (SPA) 25g; 50p
4. Diego Milito – Real Zaragoza (SPA) 23g; 46p
5. Frédéric Kanouté – Sevilla FC (SPA) 21g; 42p
6. Ronaldinho – FC Barcelona (SPA) 21g; 42p
7. Didier Drogba – Chelsea FC (ANG) 20g; 40p
8. Theofanis Gekas – VfL Bochum 1848 (GER) 20g; 40p
9. Cristiano Lucarelli – AS Livorno Calcio (ITA) 20g; 40p
10. Tsvetan Genkov – PFC Lokomotiv Sofia (BUL) 26g; 39p

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS