17.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUniversitarii îşi iau mâna de pe policlinici

Universitarii îşi iau mâna de pe policlinici

Reprezentanţii Facultăţii de Medicină Dentară renunţă la policlinicile stomatologice din Brazda lui Novac şi de pe Calea Bucureşti. Universitarii spun că, de când şi-au manifestat intenţia de a cumpăra clădirile, au avut parte numai de beţe în roate din partea aleşilor judeţeni.

Universitatea de Medicină şi Farmacie şi, implicit, Facultatea de Medicină Dentară au primit dreptul de administrare asupra policlinicilor stomatologice din Brazda lui Novac şi de pe Calea Bucureşti încă din 2006. Mai-marii judeţului au decis să le transfere de la Spitalul Judeţean, dat fiind faptul că, oricum, în cele două clădiri studenţii UMF veneau pentru cursuri teoretice şi practice. În plus, în luna martie a acestui an, având în vedere actul normativ care reglementează vânzarea cabinetelor medicale, conducerea executivă a CJ a decis să vândă policlinicile UMF-ului. Proiectul de hotărâre a fost însă retras de pe ordinea de zi a şedinţei CJ prin decizia consilierilor liberali şi pesedişti. Deşi motivele care au stat la baza retragerii proiectului nu au fost dezvăluite la şedinţă, preşedintele CJ, Ion Prioteasa, declara la vremea respectivă că de vină ar fi intenţia unor medici cu contract de comodat în cele două clădiri de a-şi cumpăra cabinetele.

Gratuit sau deloc

Lucrurile nu par însă să fi stat chiar aşa. Legea nr. 236/2006 prevede faptul că spaţiile în care se desfăşoară activităţi de învăţământ sunt exceptate de la vânzare, motiv pentru care cele două policlinici nu au fost trecute niciodată în domeniul privat pentru a putea fi vândute precum celelalte 32 de dispensare ale judeţului Dolj. La câteva luni după retragerea proiectului, preşedintele CJ Dolj a declarat că aceste două policlinici nu mai pot fi vândute sub nici o formă, singura posibilitate ca UMF să intre în posesia lor fiind transferul lor cu titlu gratuit. „Singura posibilitate pe care o avem este să le-o dăm cu titlu gratuit. Asta sau deloc, pentru că au apărut probleme de ordin legal“, a spus Prioteasa.

Universitarii îşi iau jucăriile şi pleacă

Nehotărârea autorităţilor a băgat însă în mare încurcătură conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie, care ceruse deja bani de la ministerul de resort, aproximativ 30 de miliarde de lei vechi, pentru reabilitarea clădirilor. Enervaţi de tergiversările administraţiei judeţene, universitarii au decis să renunţe la cele două clădiri şi să-şi mute studenţii într-unul din imobilele renovate ale Universităţii de la Medicina Veche.
Mihai Surpăţeanu, decanul Facultăţii de Medicină Dentară, a declarat că de la 1 octombrie studenţii vor învăţa în noua locaţie, urmând ca UMF să renunţe la administrarea clădirilor. „Noi ne-am luat gândul de la ele. Eram convinşi că ni le vor da nouă pentru că sunt spaţii de învăţământ de interes local şi regional, dar s-au răzgândit. Aşa se întâmplă la noi. În noul an universitar, cursurile se vor desfăşura în locaţia de la Medicina Veche şi în timpul verii ne vom muta cu totul din acele clădiri. Cred că administrarea va înceta la 1 iulie, nu ştiu exact“, a spus Surpăţeanu.
Problema celor două clădiri rămâne însă de actualitate, din moment ce în 2008 vor expira şi contractele de comodat ale medicilor stomatologi cu cabinete în cele două policlinici. Este interesant de văzut care va fi destinaţia finală a clădirilor, în condiţiile în care medicii stomatologi vorbesc deja despre o adevărată luptă de interese care se dă pentru policlinici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU