Știri de ultima orăLocalBărbat din Vâlcea, reținut pentru viol și agresiune sexuală asupra unei minore de 13 ani

Bărbat din Vâlcea, reținut pentru viol și agresiune sexuală asupra unei minore de 13 ani

Un bărbat de 45 de ani, din comuna Costești, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată, și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi agresat sexual, în repetate rânduri, o fată de 13 ani.

Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Pietrari au fost sesizați cu privire la faptele respective la data de 9 noiembrie 2026 și au demarat verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-ar fi produs acestea.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, bărbatul ar fi agresat sexual minora în repetate rânduri, la domiciliul său din comuna Costești.

În cauză a fost deschis un dosar penal, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.

În urma probatoriului administrat, la 12 noiembrie, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.

Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.

Citeşte şi: Peste 100.000 de lei în amenzi, aplicate de polițiștii din Mehedinți într-o singură zi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS