Un bărbat de 46 de ani a fost reţinut sub acuzaţia că i-a instigat pe susţinătorii lui Georgescu să intre în incinta Arestului Central, să-i „lichideze pe toţi” şi să-l ia cu elicopterul de acolo pe fostul candidat la alegerile prezidenţiale.
„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 5 s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare publică în formă continuată, bănuit fiind un bărbat în vârstă de 46 de ani. În fapt, la data de 5 noiembrie 2026, prin utilizarea unui cont, bărbatul ar fi realizat şi transmis în direct, pe o reţea de socializare, o înregistrare în timp ce se afla în faţa unui centru de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Poliţiei Capitalei, prin intermediul căreia ar fi îndemnat verbal publicul să pătrundă fără drept în incinta instituţiei şi să exercite acte de violenţă împotriva lucrătorilor din cadrul acesteia, în scopul eliberării din arest a unei persoane private de libertate, faţă de care instanţa a dispus măsura arestării preventive”, transmite Poliţia Capitalei, conform Agerpres.
„Intrăm în Arestul Central, îi lichidăm pe toţi, îl luăm pe Călin de acolo cu elicopterul”
„Ca să-l scoatem pe Călin Georgescu de acolo, ne trebuie undeva la 20.000–30.000. În România sunt 30.000 de jandarmi. Nu poţi cu 10 oameni. Poate 100 de maşini, înarmaţi, pregătiţi, dotaţi (…) Pac, am intrat, l-am scos pe Georgescu cu elicopterul şi plecat. Trebuie să faci planul dinainte. Nu poţi cu 20–30 de oameni. Băi, ascultaţi-mă, 100 de oameni, vreo 20 de maşini, 10 să ţină de şase, 10 să intre în Arestul Central. Intrăm în Arestul Central, îi lichidăm pe toţi, îl luăm pe Călin de acolo cu elicopterul”, se aude bărbatul spunând într-o transmisie live din faţa Arestului Central, unde se desfăşura un protest al susţinătorilor lui Georgescu.
De asemenea, la datele de 8 şi 9 noiembrie 2026, acesta ar fi publicat alte două postări, prin care ar fi îndemnat publicul, inclusiv urmăritorii săi, să exercite acte de violenţă împotriva jandarmilor, în contextul participării la un protest ce urmează să aibă loc pe 14 noiembrie.
Bărbatul a fost depistat miercuri în apropierea Arestului Central, în timp ce participa la o acţiune de protest pentru Călin Georgescu.
El a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare publică în formă continuată.
Citește și: Doi morți și un rănit după ce un autoturism s-a ciocnit cu un TIR

