Conform modificărilor Legii ANI, s-a stabilit ca ziua de 15 iunie să fie termenul pentru depunerea declaraţiilor de avere pentru anul fiscal anterior, în cazul demnitarilor şi funcţionarilor publici.
Această măsură a fost introdusă pentru a se asigura corelarea acestei obligaţii cu aceea de depunere a declaraţiilor de venit în materie fiscală.
Potrivit ultimelor reglementări legale, categoriile care vor avea obligaţia să depună declaraţii de avere sunt următoarele: Preşedintele României; consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat; deputaţii şi senatorii; membrii guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, asimilaţii acestora, precum şi consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, asimilaţi acestora precum şi asistenţii judiciari; personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor; judecătorii Curţii Constituţionale; membrii Curţii de Conturi şi personalul Curţii de Conturi;
10. preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţie; Avocatul Poporului şi adjuncţii săi; preşedintele şi vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Preluării Datelor cu Caracter Personal; membrii Consiliului Concurenţei; membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; membrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare; membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor; membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private; membrii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării; membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului; membrii consiliilor de administraţie şi ai comitetelor directoare ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi ai Societăţii Române de Televiziune; membrii Consiliului Naţional de Integritate, precum şi preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate; directorul general şi membrii consiliului director al Agenţiei Naţionale de Presă – ROMPRES; directorul Serviciului Român de Informaţii, prim-adjunctul şi adjuncţii săi; directorul Serviciului de Informaţii Externe şi adjuncţii săi; personalul diplomatic şi consular; directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, prim-adjunctul şi adjunctul său; directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, prim-adjunctul şi adjuncţii săi; aleşii locali; persoanele cu funcţii de conducere şi de control, pecum şi funcţionarii publici, inclusiv cei cu statut special, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituţiilor publice; persoanele cu funcţii de conducere şi de control din cadrul unităţilor sistemului de învăţământ de stat şi al unităţilor de stat din sistemul de sănătate publică; personalul încadrat în cabinetul demnitarului, precum şi personalul încadrat la cancelaria prefectului; membrii consiliilor de administraţie, ai consiliilor de conducere sau ai consiliilor de supraveghere, precum şi persoanele care deţin funcţii de conducere în cadrul regiilor autonome de interes naţional sau local, companiilor şi societăţilor naţionale sau, după caz, al societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar sau semnificativ; guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii consiliului de administraţie, angajaţii cu funcţii de conducere ai Băncii Naţionale a României, precum şi personalul din conducerea băncilor la care statul este acţionar majoritar sau semnificativ; personalul instituţiilor publice implicate în realizarea procesului de privatizare.
Demnitarii şi funcţionarii publici, obligaţi să depună declaraţiile de avere până pe 15 iunie
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei