Știri de ultima orăActualitateCel puţin un mort şi 11 persoane împuşcate, într-un atac armat în Texas

Cel puţin un mort şi 11 persoane împuşcate, într-un atac armat în Texas

Zeci de focuri de armă au fost auzite în timpul unui atac armat care a avut loc vineri dimineaţă în apropierea unei clinici veterinare din oraşul Midland, din vestul Texasului, o confruntare armată care a durat câteva ore şi în urma căreia 11 persoane au fost împuşcate, cel puţin una fiind decedată. De asemenea, suspectul a fost declarat mort, relatează CNN şi Associated Press.

„Avem 11 victime cunoscute în acest moment. Există cel puţin o victimă care a murit la faţa locului”, a declarat vineri primarul oraşului Midland, Lori Blong. „Situaţia cu trăgătorul activ s-a încheiat, ia trăgătorul este confirmat decedat”, a precizat primarul. Circumstanţele acestui eveniment rămân neclare. Potrivit unui martor al atacului, incidentul a avut loc în apropierea unei clinici veterinare, unde au fost văzuţi mai mulţi poliţişti înarmaţi până în dinţi, relatează sursele citate de News.ro.

Poliţiştii au auzit focuri de armă provenind dintr-o clădire

Poliţiştii au auzit focuri de armă provenind dintr-o clădire din blocul 4600 de pe West Wall Street, a declarat şeful poliţiei Greg Snow într-un comunicat.

„Eforturile de a rezolva în condiţii de siguranţă confruntarea cu trăgătorul sunt în curs”, a transmis Snow vineri dimineaţă. „Un bărbat trăgea la întâmplare asupra maşinilor care treceau” Un martor a spus că a văzut „un bărbat care trăgea la întâmplare asupra maşinilor care treceau”.  Un vehicul SWAT a spart un gard, iar agenţii au intrat într-o clădire abandonată unde se ascundea suspectul, au declarat martori pentru CNN.

Suspectul a fost găsit mort

Un martor a spus că a văzut aproximativ 20 de agenţi SWAT intrând în clădire. Spitalul Midland Memorial a primit nouă victime ale împuşcăturilor, a declarat purtătorul de cuvânt Tasa Richardson. Cinci victime au fost externate vineri după-amiază. Alte trei au părăsit sala de operaţii, iar una rămâne şi ea internată, a spus Richardson. Spitalul a fost închis în jurul orei locale 8:20 a.m. „din cauza unui incident cu un trăgător activ”, a spus Richardson.

La scurt timp după ce oficialii au declarat că suspectul a fost găsit mort, spitalul a fost redeschis. FBI se află la faţa locului pentru a asista Departamentul de Poliţie din Midland în anchetă, a declarat vineri directorul FBI, Kash Patel, într-o postare pe reţelele sociale. Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a emis o declaraţie în care a afirmat că este „profund întristat de actul de violenţă fără sens din Midland”. „Ne rugăm pentru victime, familiile lor şi întreaga comunitate”, a spus Abbott.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS