Știri de ultima orăSportFotbalFinal de drum pentru Silviu Lung Jr. la Universitatea Craiova! Mesaj emoționant al clubului

Final de drum pentru Silviu Lung Jr. la Universitatea Craiova! Mesaj emoționant al clubului

Silviu Lung Jr. și-a încheiat oficial aventura la Universitatea Craiova, la doar două zile după ce a împlinit vârsta de 37 de ani. Portarul nu și-a mai prelungit contractul cu formația din Bănie, înțelegerea dintre cele două părți ajungând la final în această vară, după un sezon în care a făcut parte din lotul care a cucerit eventul.

Despărțirea vine la capătul unei perioade în care goalkeeperul a fost una dintre soluțiile din lotul Universității Craiova, bifând 12 apariții în ultimul sezon. Experiența sa a contat în vestiarul echipei, într-o stagiune în care alb-albaștrii au reușit una dintre cele mai importante performanțe din ultimele decenii.

Clubul a anunțat oficial despărțirea printr-un mesaj publicat pe canalele de social media, în care a mulțumit portarului pentru perioada petrecută în Bănie:

„Mulțumim, Silviu Lung Jr.! Contractul dintre Universitatea Craiova și Silviu Lung Jr. a ajuns la final, iar drumurile noastre se despart aici. A revenit în Cetatea Băniei pentru a îmbrăca tricoul clubului pe care l-a iubit dintotdeauna și își încheie aventura în alb-albastru din postura de câștigător al eventului. Mulțumim pentru modul în care ai apărat mereu blazonul Științei, Silviu! Vei rămâne mereu parte din familia alb-albastră!”, se arată în comunicatul clubului.

Carieră bogată în Superligă și străinătate

De-a lungul carierei, Silviu Lung Jr. a evoluat la Universitatea Craiova, Astra Giurgiu și Politehnica Iași, dar a avut experiențe și în străinătate, la Kayserispor și Al Raed. Portarul rămâne în acest moment liber de contract.

Conform site-urilor de specialitate, cota sa de piață este de aproximativ 100.000 de euro, în scădere odată cu vârsta și statutul său din ultimele sezoane.

Citește și: Universitatea Craiova și-a asigurat viitorul între buturi! Alb-albaștrii au semnat cu un portar de 2,04 metri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS