Nicușor Dan a vorbit marți despre termenul de 20 aprilie la care PSD susține că va anunța decizia pe care o va lua cu privire la rămânerea la guvernare. „Eu voi media, astfel încât proiecte importante ale României să meargă mai departe”, a precizat Dan. Președintele a spus că „avem o conjunctură parlamentară” care obligă cele patru partide să conlucreze.
Şeful statului a făcut aceste declaraţii la finalul vizitei la Centrul de mari arşi al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” din Timişoara. Ele au venit în contextul tensiunilor din Coaliție, între PSD și premierul Ilie Bolojan, conform hotnews.ro.
PSD organizează pe 20 aprilie o consultare în partid
PSD organizează pe 20 aprilie o consultare în partid pentru a decide dacă formațiunea mai rămâne sau nu la guvernare.
Nicușor Dan a fost rugat de jurnaliști să spună ce va face, dacă îi va cere demisia lui Ilie Bolojan sau va accepta un guvern minoritar.
„Noi avem o conjunctură parlamentară care obligă cele patru partide pro-occidentale şi minorităţile naţionale să conlucreze, pentru ca România să-şi ducă la sfârşit obiectivele pe care şi le-a asumat. Aceste partide, dincolo de totul ce a făcut România, dincolo de tot zgomotul public, au colaborat foarte bine pentru OCDE, unde suntem la jalonul 24 din 25, au colaborat destul de bine pe PNRR, mai au cinci luni pentru a absorbi banii ăştia”, a răspuns Nicușor Dan.
„Deci, cred că, dincolo de declaraţii politice, joc politic, configuraţii politice, e important că există responsabilitate pentru obiective mari pe care România şi le-a stabilit”, a adăugat preşedintele.
„Există responsabilitate și eu voi media astfel încat proiecte importante ale României să meargă mai departe“
Întrebat, totuși, dacă îi va cere demisia lui Ilie Bolojan, Nicușor Dan a răspuns: „Eu? În ce calitate? Nu cred că trebuie să facem aici o analiză pe toate scenariile posibile care s-au vehiculat în spatiul public. Ce pot spune este că există responsabilitate și eu voi media, discuta astfel încat proiecte importante ale României să meargă mai departe”, a mai spus Nicușor Dan.
În PSD are loc în aceste zile consultarea internă privind viitorul guvernării
În PSD are loc în aceste zile consultarea internă privind viitorul guvernării, iar în 20 aprilie membrii de partid vor decide dacă vor continua sau nu cu Ilie Bolojan ca premier și în ce formulă sau dacă ies de la guvernare.
Data referendumului intern a fost stabilită pentru 20 aprilie, dar conducerea PSD nu a decis care va fi întrebarea la care vor răspunde membrii partidului.
Citeşte şi: Ce spune Nicușor Dan despre implicarea României în deblocarea Strâmtorii Ormuz

