Știri de ultima orăActualitateUn mort și 27 de răniți după ce un tren a lovit un camion militar, în Franța

Un mort și 27 de răniți după ce un tren a lovit un camion militar, în Franța

Un om a murit și alți 27 au fost răniți după ce un tren a lovit un camion militar, marți dimineață, la Bully-les-Mines, între Béthune și Lens, în departamentul Pas-de-Calais, a anunțat ministrul transporturilor, Philippe Tabarot, pe rețeaua de socializare X.

Potrivit informațiilor publicate de Le Monde, confirmate de SNCF, mecanicul trenului TGV a decedat.

La bordul trenului se aflau 243 de pasageri în momentul producerii accidentului, în jurul orei 7.00, la o trecere la nivel cu calea ferată.

Potrivit prefecturii, două persoane se află în „stare de urgență absolută”, iar alte unsprezece în „stare de urgență relativă”.

Nici SNCF, nici prefectura nu au putut preciza imediat circumstanțele accidentului.

Însă Le Monde a aflat că camionul făcea parte dintr-un convoi excepțional al armatei, care transporta un pod mobil. Legătura dintre Paris și Dunkerque nu este afectată. Trenurile circulă pe linia de mare viteză până la Lille, apoi pe linia clasică între Lille și Dunkerque.

Citește și: Emiterea rovinietei, întreruptă temporar în noaptea de marți spre miercuri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS