Un incendiu de amploare a izbucnit, luni, la o fabrică de celuloză din municipiul Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți. Flăcările se manifestă generalizat la nivelul unei hale în care sunt depozitate resturi de hârtie, pe o suprafață de aproximativ 20.000 de metri pătrați.
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului, dar și pentru limitarea propagării acestuia.
Forțe de intervenție mobilizate din mai multe județe
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate numeroase echipaje și mijloace de intervenție din cadrul mai multor inspectorate pentru situații de urgență.
La locul incendiului acționează: ISU Mehedinți: șase autospeciale de stingere, o autoscară, un autocamion și o ambulanță SMURD; ISU Dolj: o autospecială de stingere; ISU Caraș-Severin: o autospecială de stingere ISU Gorj: o autospecială de stingere; ISU București-Ilfov: o autospecială cu roboți.
Ulterior, pentru optimizarea intervenției, în zona afectată au fost trimise alte două autoscări, de la ISU Dolj și ISU Gorj.
Fumul dens și vântul îngreunează intervenția
Misiunea pompierilor se desfășoară în condiții dificile, din cauza degajărilor mari de fum și a vântului.
Având în vedere cantitatea importantă de fum degajată de incendiu, autoritățile au transmis un mesaj RO-ALERT pentru informarea și avertizarea populației din zona afectată.
Pompierii acționează în paralel pentru evacuarea materialelor combustibile aflate în apropierea zonei de ardere și pentru limitarea propagării incendiului.
Intervenție defensivă pentru localizarea incendiului
Echipajele operative folosesc inclusiv o tactică defensivă de refulare a apei, în încercarea de a limita extinderea focului și de a proteja zonele din apropiere.
La acest moment, pompierii continuă operațiunile de localizare și lichidare a incendiului.
Nu au fost raportate victime
Potrivit informațiilor disponibile până în prezent, nu au fost raportate victime.
Intervenția este în dinamică, iar forțele prezente la fața locului continuă acțiunile pentru stingerea incendiului și limitarea efectelor acestuia.
Citeşte şi: Replica lui Siegfried Mureșan după ce PSD a anunțat că nu va vota guvernul său

