8.3 C
Craiova
vineri, 20 martie, 2026
Știri de ultima orăEvenimentTrafic blocat pe DN 1, în județul Brașov, de o automacara care a luat foc în mers

Trafic blocat pe DN 1, în județul Brașov, de o automacara care a luat foc în mers

O automacara a luat foc în timp ce se deplasa pe DN 1, în această dimineață. Traficul rutier este blocat între localitățile Voila și Sâmbăta de Jos, în județul Brașov. Circulația a fost deviată pe o rută ocolitoare. Șoferul a reușit să iasă la timp din autoutilitara în flăcări.

Au fost mobilizate de urgență două echipaje de stingere cu apă și spumă, o autocisternă cu apă, precum și un echipaj SMURD.

„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul întregului autocamion. S-a acționat prompt pentru localizarea și lichidarea incendiului, utilizând atât apă, cât și spumă. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, șoferul reușind să se autoevacueze înainte de propagarea incendiului”, a arătat sursa citată.

Pentru siguranța participanților la trafic, zona a fost izolată pe o distanță de aproximativ 100 de metri.

Echipaje specializate intervin pentru stingerea incendiului și ulterior pentru degajarea părții carosabile în vederea reluării traficului.

„Circulația auto este deviată la acest moment de către polițiști pe ruta alternativă DJ 104A, fapt pentru care cerem conducătorilor auto să manifeste prudență și să respecte indicațiile polițiștilor prezenți în zonă pentru a utiliza varianta alternativă de deplasare”, adaugă Poliția Brașov.

Citeşte şi: Fostul șef al departamentului antiterorism din SUA, anchetat de FBI

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS