Știri de ultima orăSportFlorin Costea împlineşte astăzi 22 de ani

Florin Costea împlineşte astăzi 22 de ani

Transferat de la CSM Râmnicu Vâlcea la mijlocul sezonul trecut, Florin Costea (foto) a devenit rapid unul dintre cei mai importanţi jucători ai Ştiinţei, chiar dacă a fost nevoit să depăşească şi unele perioade mai grele în cariera sa. Este vorba de o recidivă a unei accidentări mai vechi la antebraţ, dar şi de o intervenţie chirurgicală la genunchi. Florin a trecut peste toate aceste probleme şi a demonstrat că poate fi unul dintre jucătorii pe care Universitatea se poate baza. A debutat cu gol în Liga I (sezonul 2006/2007) la meciul Universitatea – Poli Iaşi (scor 3-3). A evoluat în 22 de jocuri pentru gruparea din Bănie pentru care a marcat cinci goluri, iar numărătoarea poate continua, Costea I având la dispoziţie încă două partide în care poate să-şi îmbunătăţească palmaresul. Apoi, toate gândurile sale se vor îndrepta cu siguranţă spre campionatul viitor, în care îi dorim să aibă cât mai multe reuşite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU