Un băiat de 15 ani, care era dat dispărut, a fost omorât și îngropat în curtea unei case din localitatea Cenei, județul Timiș. Băiatul fusese dat dispărut în urmă cu două zile de mama sa, iar miercuri dimineață trupul său a fost găsit îngropat într-o curte, potrivit News.ro.
Băiatul plecase luni, 19 ianuarie, de acasă cu trotineta şi nu s-a mai întors. A doua zi, mama lui a anunţat poliţia în legătură dispariţia copilului, iar polițiștii au început atunci căutările, pe raza localității Cenei, unde locuia băiatul.
Suspecți în acest caz sunt doi adolescenţi
Potrivit presei locale, polițiștii au găsit mai întâi ghetele şi mai apoi trotineta într-un tufiş. De asemenea, au fost găsite urme de sânge pe stradă și într-o curte din comună. Miercuri dimineață, ei au săpat pe acel teren și au găsit cadavrul îngropat.
Suspecți în acest caz sunt doi adolescenţi, despre care presa locală scrie că erau prieteni cu băiatul. Ei au fost duși la audieri de polițiști.
Citeşte şi: Un român a fost prins în Germania cu zeci de mii de euro în lenjeria intimă. Polițiștii au confiscat banii

