9 C
Craiova
joi, 19 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateMarşul taximetriştilor în Capitală

Marşul taximetriştilor în Capitală

Principalele artere din Bucureşti vor fi blocate astăzi de peste trei mii de taximetrişti, care au organizat un miting fiind nemulţumiţi de noua lege a transportului public local, care, prin introducerea licitaţiilor, limitează accesul operatorilor independenţi şi a firmelor de taxi pe piaţă. Această lege mai stipulează că autorităţile vor putea să îşi înfiinţeze societăţi comerciale proprii cărora să li se atribuie direct, fără licitaţii, contracte de gestiune a serviciului de transport public local în regim taxi. Potrivit sindicliştilor, legea va permite astfel acordarea de contracte fără licitaţie, în defavoarea operatorilor privaţi. O altă nemulţumire este legată de faptul că nu au fost consultaţi în ceea ce priveşte noua lege a transportului public local. Noua lege va afecta activitatea a peste 35.000 de taximetrişti din România.
Coloana de taximetre va pleca în marş, în jurul orelor 11.00 de la Sala Polivalentă, pe traseul Bulevardul Tineretului – Bulevadul Cantemir – Piaţa Unirii – Universităţii – Romană, – Victoriei, urmând să se oprească, la orele 15.00, în Piaţa Charles de Gaulle. Concomitent, vor avea loc marşuri ale taximetriştilor în majoritatea oraşelor reşedinţă de judeţ. Totodată, sindicaliştii ameninţă că, în maximum o lună, vor organiza un miting de protest în Capitală, la care vor participa între 20.000 şi 30.000 de taximetrişti din toată ţara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS