29.5 C
Craiova
luni, 11 august, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriFinanteCum vor fi plătite pensiile private potrivit noului proiect de lege

Cum vor fi plătite pensiile private potrivit noului proiect de lege

Legea de plată a pensiilor private nu are nicio justificare din punct de vedere a posibilității sau imposibilității fondurilor de pensii de a face plăți, deoarece fondurile sunt foarte lichide și pot face față plăților de pensii, a declarat luni Radu Crăciun, președintele APAPR (asociația administratorilor fondurilor de pensii private), citat de News.ro.

Radu Crăciun, președintele APAPR, a susținut luni într-o conferință de presă că „vârful de plată este estimat în 15 ani”, dar că administratorii pot face față plăților.

„În 2025, contribuțiile care intră sunt undeva la 22 miliarde lei, plățile pe care le facem astăzi sunt de 2 miliarde lei. Este discrepanță mare între volumul contribuțiilor și cel al pensiilor. Sigur, se va mai schimba. Dar intrările de bani vor fi suficiente pentru a face plățile chiar și în acel vârf de plată. Posibil ca valoarea activelor să se plafoneze, pentru că intrările vor egala plățile, dar nu se pune problema de a rămâne fără bani. Vârful de plată este estimat în 15 ani. Nu toți se retrag, mulți vor să înmulțească banii. Nu există nicio problemă legată de plată, fondurile sunt foarte lichide”, a declarat Radu Crăciun, citat de Economedia.

Acesta a subliniat că proiectul de lege, analizat vineri în primă lectură de Guvern, a fost gândit prin colaborare între Ministerul Muncii și ASF, iar APAPR a oferit consultații în anumite situații. Radu Crăciun a amintit că în ultimii 10 ani asociația pe care o conduce a tot semnalat lipsa acestei legi de plată.

Cum se vor plăti pensiile private. Reguli diferite dacă suma din cont depășește 15.300 de lei

Președintele APAPR a explicat cum ar urma să se facă plata pensiei private potrivit noului proiect de lege.

Amintim că cei peste 9 milioane de români care au pensii private (Pilonul II, obligatoriu și Pilonul III, facultativ) nu vor mai putea să-și retragă toți banii o dată, după obținerea deciziei de pensionare, ca în prezent, ci maximum 25% din sumă, iar restul, lunar pe o perioadă de 10 ani sau pe durata întregii vieți (pensie viageră), potrivit unui proiect de lege discutat vineri de guvern.

Există și o excepție: dacă în cont ai mai puțini bani decât „de 12 ori valoarea indemnizației sociale pentru pensionarii din sistemul public” (echivalentul a 15.372 de lei la sfârșitul anului trecut).

„Dacă suma este sub 15.372 lei, adică 12 luni ori 1.281 de lei (n.a indemnizația socială), atunci plata va fi unică sau eșalonată pe maxim 12 luni”, a declarat luni Radu Crăciun.

Sursa: APAPR

Lucrurile se schimbă când suma acumulată în contul tău de pensie privată depășește acest prag.

„Dacă suma este peste 15.372 lei, fiecare va decide dacă își dorește o plată unică de 25%. Apoi, pasul următor, vor alege un mod de plată: retragere programată sau pensie viageră. Se alege un furnizor al tipului de produs ales, furnizorii nu vor fi obligați să aibă ambele tipuri”, a spus acesta.

Ce înseamnă retragere programată? Ce bani vei putea primi lunar

Sursa: APAPR

Pensia de tip retragere programată reprezintă valoarea plătită lunar membrului până la rambursarea integrală a activului personal deținut de acesta în fondul de plată, dar nu mai mult de 10 ani.

Potrivit propunerii din lege, suma lunară ar fi de 1.291 de lei, cât este valoarea indemnizației sociale pentru pensionarii din sistemul public. Totuși, dacă ai mai mulți bani în cont care pot fi eșalonați pe 10 ani, atunci acest lucru va permite să ai tranșe lunare mai mari decât 1.291 de lei.

„Dacă suma este până la 153.720 lei, adică 1.291 lei x 12 luni x 10 ani, atunci viitorii pensionari vor primi suma de 1.281 lei timp de x luni = SUMA/1.281 Ultima lună se ajustează pentru randament. Dacă suma este mai mare decât 153.720 lei, puteți alege orice pensie lunară doriți (fără limită superioară). Pensia poate fi oricât de mare, cu o singură condiție: să nu scădeți sub 10 ani. Dacă cineva a strâns 300.000 lei în contul de pensie, persoana poate să își dubleze pensia, să nu fie doar 1.281 lei. Poate fi 2.562 lei. Dacă nu se consumă toți banii, banii se moștenesc. Dar după ce banii se epuizează, practic se opresc și pensiile. Asta va fi foarte valabil pentru persoanele care sunt foarte longevive”, a declarat Radu Crăciun, citat de Economedia.ro.

Ce înseamnă pensia viageră? Dacă trăiești mai puțin, suma rămasă nu se moștenește

Sursa: APAPR

„Pensia viageră garantează o plată pe întreaga durată a vieții, și oricât de mult trăiți, și oricât de puțin trăiți. Riscul de longevitate îl ia plătitorul. Dacă trăiți mai mult, puteți lua mai mulți bani decât ați contribuit. Pensia nu mai este limitată de suma contribuită. Dar dacă persoanele trăiesc mai puțin, suma primită va fi mai mică decât cea acumulată, iar suma rămasă nu se moștenește”, a explicat Radu Crăciun.

De ce a fost ales procentul de 25% pentru plată unică?

Președintele Asociației administratorilor de fonduri de pensii susține că decizia alegerii acestui procent este legată de încercarea de a obține un echilibru între nevoile intempestive pe care oamenii pot să le aibă când ies la pensie și asigurarea unui echilibru pe termen mediu măcar a calității vieții.

„Modelul nu este diferit față de ce se practică în alte țări, cu variante, unele cu 20% ca procent. Țările care au sistem similar cu al nostru, Polonia, Croația, toate au acest sistem de retragere a unei părți din sume”, a spus Radu Crăciun.

Acesta susține că în prezent, cineva care a avut salariu mediu pe economie și a contribuit timp de 18 ani, are aproximativ 50.000 lei în cont.

„Obțineți aproximativ 3 ani de pensie. Marea majoritate nici nu vor ajunge la acei 10 ani, marea majoritate își vor consuma banii de pensie înainte de cei 10 ani. De ce 10 ani? Oamenii se raportează la speranța de viață la naștere, care ia în calcul mortalitatea infantilă. Raportarea corectă trebuie să fie la speranța de viață la pensie, care în România la bărbați este de 14 ani, iar la femei de 18 ani. Atunci acei 10 ani nu mai sunt atât de puțini”, a spus acesta.

„Ghinionul acestei legi”

Președintele APAPR a mai subliniat luni că „ghinionul acestei legi este că ea a fost prezentată pe un fond emoțional, când Guvernul a luat și alte măsuri cu impact asupra populației”.

”ASF s-a apucat de acum 3 ani să lucreze această lege. Este un moment ca oricare altul și completează acest cerc al legii pensiilor private. Am auzit că legea a fost dată să ajute deficitul bugetar. Legea nu va fi aplicată cel puțin un an și jumătate. Dar chiar și după un an și jumătate, fondul de plată va investi o parte din sumă în titluri de stat și o parte în depozite bancare. Dar ai fonduri mici, din care doar o parte vor fi investite în titluri de stat, putem vorbi de un ajutor pentru bugetul de stat?”, a declarat Radu Crăciun.

În opinia acestuia, comisionul de administrare de 0,05% propus la fondurile de plată este similar cu comisionul pe care l-au avut în perioada de acumulare fondurile de administrare.

„Acum 18 ani, fondurile de administrare aplicau comision de 0,05%. Pentru că fondurile erau mici, ca sume, iar costurile erau mari. Comisionul acesta este identic cu comisionul pe care fondurile de administrare le aplicau la începutul sistemului”, a mai declarat președintele APAPR.

Citeşte şi: Un copil român aflat cu părinţii în vacanţă în Italia a murit de şoc termic în maşina parcată la soare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS