Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean au continuat acțiunile pentru combaterea transportului ilegal de persoane, cunoscut sub denumirea de „taxi pirat”.
Astfel, în acesată dimineață, pe DJ 677D, în zona municipiului Drăgășani și a localităților arondate, au fost depistați trei bărbați, în vârstă de 46, 50 și 53 de ani, din localitățile Ștefănești și Lungești, care efectuau transport public de persoane în regim taxi, fără a deține autorizațiile legale prevăzute de legislația în vigoare.
Pentru abaterile constatate, aceștia au fost sancționați contravențional cu câte o amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Totodată, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de utilizare a autovehiculelor pentru o perioadă de 6 luni.
Reamintim conducătorilor auto că transportul public de persoane se poate efectua doar în condițiile legii, cu respectarea strictă a prevederilor în vigoare.
Acțiunile pentru prevenirea și combaterea taximetriei ilegale vor continua și în perioada următoare, având ca scop principal asigurarea unui transport sigur, legal și civilizat pentru toți cetățenii.
Citeşte şi: Un bărbat fără permis şi cu alcool în sânge, „capturat“ de poliţiştii doljeni