Băile Minerale Telega, cunoscute inclusiv peste graniţe pentru proprietăţile curative ale apelor, ar putea fi redeschise în luna iulie. Anunțul a fost făcut de primarul comunei Telega, Costel Brezeanu, pentru Agerpres.
Potrivit acestuia, băile, care se aflau în ruină, au fost concesionate din nou. Noul operator şi-a asumat obligaţia de a le redeschide într-un an şi de a face aici, în patru ani, un complex balneo.
„Anul trecut, pe 18 iulie, s-a încheiat contractul cu clauze ca într-un an de zile să fie funcţional şi în 4 ani să fie construit şi un complex balneo. Acum se lucrează, e şantier acolo şi am de la concesionar asigurarea că pe 18 iulie va fi funcţional. (…) Adică se va putea folosi – igienizare, să aibă grup sanitar, duşuri, umbrele, şezlonguri, de servit ceva, un suc, o îngheţată…”, a explicat Costel Brezeanu.
Băile Telega se află în centrul localităţii cu acelaşi nume, fiind formate prin prăbuşirea unei vechi ocne de sare.
Proprietăţile curative ale Băilor Telega au depăşit graniţele ţării, fiind recunoscute, cu ani în urmă, chiar de Institutul Balnear Francez, care a confirmat că apele cloruro-sodice din localitate ocupă la anumite criterii locul doi în Europa şi locul cinci în lume, contribuind la vindecarea a numeroase boli.
Citește și: Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază va fi prelungită