Procurorii reuniti ieri, la Sinaia, pentru analizarea activitatii pe primul trimestru al acestui an au scos in evidenta existenta unor solutii de netrimitere in judecata gresite, arestari nefondate, tergiversari nejustificate ale solutionarii cauzelor si abateri de la disciplina muncii, informeaza Biroul de presa al Ministerului Public. Procurorul general al Romaniei, Tanase Joita, s-a intilnit, ieri la Sinaia cu procurorii generali ai Parchetelor de pe linga Curtile de Apel si cu prim procurori ai Parchetelor de pe linga tribunale pentru analizarea activitatii pe primul trimestru al acestui an. S-a constatat reducerea la jumatate a numarului inculpatilor achitati definitiv in primul trimestru al acestui an, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut. Structurile specializate de combatere a coruptiei si criminalitatii organizate au avut de solutionat in aceasta perioada 2.868 de cauze penale si au dispus trimiterea in judecata a 331 de inculpati, din care 172 in stare de arest preventiv. Printre inculpatii trimisi in judecata se numara patru directori, zece administratori de societati comerciale, doi procurori, doi grefieri, un avocat, un primar, cinci inspectori (dintre care unul guvernamental), un comisar al Garzii Financiare, 13 cadre ale Ministerului de Interne, doi consilieri juridici si 15 agenti de paza. Totodata, s-a constatat cresterea numarului inculpatilor trimisi in judecata pentru trafic de droguri si substante toxice, de la 63 la 184 de persoane.
Procurorul oradean Alexandru Lele a trimis plingerea penala impotriva lui Tanase Joita
Procurorul oradean Alexandru Lele a trimis ieri prin posta rapida plingerea penala impotriva procurorului general al Romaniei Joita Tanase si a altor doi magistrati din Parchetul Curtii Supreme de Justitie care s-au ocupat de ancheta. Alexandru Lele a formulat plingerea, reclamind modul in care cei trei magistrati au desfasurat cercetarile in cazul sau. Lele a declarat ca are elemente suficiente pentru a considera activitatea celor trei – vizind cercetarea sa, dar si alte chestiuni – drept infractiuni. „Joita Tanase se face vinovat de abuz in serviciu contra intereselor persoanei si instigare la infractiunea de represiune nedreapta si abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi. Procurorul Ovidius Paun se face vinovat de cercetare abuziva, represiune nedreapta, violare de domiciliu si abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi, iar Elena Radescu pentru cercetare abuziva, ea fiind cea care efectiv a chemat mai multe persoane de la care a incercat sa obtina declaratii, plingeri, denunturi, folosindu-se de mijloace de constringere, de promisiuni si de alte mijloace care sint interzise de legea penala“, a declarat Alexandru Lele. Ancheta declansata impotriva lui Alexandru Lele este instrumentata de Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica a Parchetului Curtii Supreme de Justitie, condusa de procurorul Ilie Piciorus. Din echipa care s-a deplasat la Oradea faceau parte, pe linga Cristian Panait – magistratul care s-a sinucis la inceputul lunii, procurorii Ovidius Paun si Elena Radescu. Procurorul general al Romaniei, Tanase Joita, s-a exprimat pu-
blic destul de dur la adresa magistratului oradean. Procurorul oradean a fost suspendat din functie in data de 29 martie, dupa ce Parchetul CSJ a inceput urmarirea penala impotriva lui „pentru favorizarea infractorului, arestare nelegala, cercetare abuziva si sustragere de inscrisuri“. La 20 martie, pe baza actelor premergatoare efectuate, ministrul justitiei a avizat cercetarea penala si perchezitionarea casei magistratului. Perchezitia a fost efectuata de procurorul Cristian Panait in data 27 martie, dar a esuat deoarece Lele a chemat presa. In data de 10 aprilie, procurorul Cristian Panait a murit dupa ce a cazut de la etajul patru al vilei din Bucuresti unde locuia, Parchetul CSJ avansind a doua zi ipoteza sinuciderii. Alexandru Lele a declarat ca masurile luate impotriva sa sint un gest de razbunare politica, motivat de faptul ca a emis, in vara anului trecut, un mandat de arestare pe numele lui Adrian Tarau (fiul prefectului PSD de atunci al judetului Bihor, Aurel Tarau), acuzat de contrabanda cu benzina.

