După ce a preluat conducerea spitalului din Suceava, generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, recent numit secretar de stat în Ministerul Sănătății, a constatat că medicii au refuzat să poarte echipament de protecţie.
Cu privire la acest fapt, acesta a declarat:
„În mod paradoxal, o parte din cadrele medicale refuzau să poarte aceste echipamente, iar aceasta este una din explicațiile pentru care aici sunt atât de mulți medici și asistenți infectați cu COVID-19. Chiar vă rog să mă citați cu această declarație. Dar acest comportament se va schimba și oamenii au înțeles că trebuie să poarte echipamentele de protecție”,
a acuzat doctorul Ionel Oprea.
Acesta a mai spus că spitalul are suficiente echipamente de protecție.