15.5 C
Craiova
miercuri, 24 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUn pensionar a aflat ca dosarul sau nu exista in baza de date a CJP Dolj

Un pensionar a aflat ca dosarul sau nu exista in baza de date a CJP Dolj

Sperind ca la pensiile existente vor primi citeva sute de mii de lei in plus o data cu recalcularea, pensionarii au ajuns sa bata tara in lung si in lat pentru a obtine adeverintele doveditoare necesare intocmirii dosarului de reevaluare. Din cauza aglomerarii cu mii de dosare care trebuie revazute, sint situatii in care dosarele pentru recalculare au disparut pur si simplu din baza de date a institutiei…


„Va scriu inca o data cu rugamintea sa ma ajutati in dezlegarea unei noi enigme in legatura cu dosarul meu de pensionare. Dupa ce a fost data legea ca anii de studii superioare, absolviti la invatamintul de zi, se adauga ca vechime in munca, am luat drumul Bucurestiului, fiind absolvent al Facultatii de Filologie din Capitala. Am obtinut adeverinta de la facultate si am depus-o pe 7 decembrie 2004 la Casa Judeteana de Pensii Dolj. La inceputul lunii august 2004 depusesem dosarul complet (copie de pe diploma, de pe foaia matricola si declaratie pe propria raspundere ca voi depune si adeverinta de la facultate, o data ce voi intra in posesia ei). Am astepat, asa cum era normal, decizia acasa, dar nu mi s-a dat nici un raspuns“, a povestit Ion Vlad, pensionar, domiciliat in cartierul craiovean Valea Rosie. Barbatul povesteste ca s-a adresat atunci in scris functionarilor de la Casa de Pensii, pentru a „nu mai ingrosa rindurile si asa existente“, fiind cardiac si destul de bolnav pentru a suporta ore in sir birocratia existenta. „Sincer va spun ca-mi este lehamite sa le mai scriu, fiindca dumnealor dau vina tot pe solicitanti ca nu depun la timp actele. Pe 15 februarie 2005, am scris din nou Casei de Pensii, rugindu-i sa ma inteleaga, fiindca eu, la rindul meu, i-am inteles ca au un volum mare de munca, dar nu mai pot astepta. Trebuie sa stiu ce se intimpla cu dosarul meu. A trecut si 1 iunie si tot nu am primit raspuns, nu mai stiu ce sa cred dupa zece luni de la depunerea dosarului. Dupa mai mult de cinci luni de la depunerea adeverintei eu nu beneficiez de acel spor acordat celor care au urmat studii superioare“.


Procesul recalcularii este anevoios, „efectuat de tineri fara experienta“


Desi Ion Vlad astepta acasa decizia in urma recalcularii pensiei, „surpriza“ ii va fi mare, reprezentantii CJP Dolj precizind ca dosarul de pensionare al barbatului nu este gasit nici macar in baza de date. „Il rugam sa se prezinte urgent la Casa de Pensii, deoarece din cauza aglomeratiei aparute o data cu recalcularea, dosarul nu a fost gasit in baza de date a institutiei. Trebuie sa aiba asupra dumnealui decizia de pensionare si cartea de munca pentru reconstituirea dosarului, deoarece datele personale ale dumnealui nu figureaza in calculator. Procesul recalcularii presupune foarte multa munca. A fost nevoie de noi angajati pentru ducerea la bun sfirsit a acestui proces. Multi dintre tinerii angajati pe perioada determinata sint fara experienta si este necesar permanent verificarea de catre un angajat cu experienta a fiecarui dosar in parte“, a precizat Ileana Ciutan, directoare executiva a CJP Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS