Un bărbat de 27 de ani și un minor, în vârstă de 11 ani, ambii din Craiova, au fost transportați în această dimineață la Unitatea de Primiri Urgențe Slatina, în urma unui accident rutier petrecut la ieșirea din Slatina spre Pitești, în zona Uzinei de Aluminiu.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, la fața locului au intervenit pompierii SMURD din cadrul Detașamentului Slatina împreună cu personalul medical de la Serviciul de Ambulanță. Bărbatul, șofer al unuia dintre autoturismele implicate în accident, a fost găsit conștient, acuzând dureri la cap și torace. Copilul era conștient, stabil și prezenta o plagă de aproximativ 3 centimetri la buza superioară.

