Știri de ultima orăActualitateTraficul rutier dinspre Valea Jiului spre Transalpina, închis din cauza alunecărilor de teren

Traficul rutier dinspre Valea Jiului spre Transalpina, închis din cauza alunecărilor de teren

Circulaţia pe DN 7A, şoseaua de acces dinspre Valea Jiului spre Transalpina, este închisă astăzi din cauza unor alunecări de teren, informează România Liberă citând Mediafax. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara, subcomisarul Bogdan Niţu, circulaţia rutieră pe DN 7A a fost închisă temporar între judeţele Hunedoara şi Vâlcea, în apropiere de Petrila, din cauza unor alunecări de teren. „Ploile din ultimele zile au determinat producerea unor alunecări de teren pe drumul de acces din Valea Jiului spre Transalpina. Circulaţia rutieră este închisă temporar pe DN 7A, între Hunedoara şi Vâlcea, în apropiere de Petrila, din cauza alunecărilor de teren care au determinat ruperea drumului, iar asfaltul a rămas suspendat pe o lungime de aproximativ cinci metri şi lăţimea de aproximativ un metru. Administratorul drumului va acţiona în zonă”, a declarat Niţu. Măsura închiderii circulaţiei va fi în vigoare până la finalizarea evaluării zonei de către specialişti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS