14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOpt centre orăşeneşti noi pentru eliberarea cazierelor

Opt centre orăşeneşti noi pentru eliberarea cazierelor

Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Gorj a primit în administrare, din partea Consiliului Județean, opt imprimante performante care vor fi distribuite centrelor zonale de poliție din teritoriu. Valoarea celor opt imprimante este de peste 5.990 de lei, iar acestea vor fi folosite pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar, în scopul dotării noilor centre zonale de poliţie, înfiinţate la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. „Imprimantele sunt ale consiliului județean, vor fi date în administrarea IPJ Gorj tocmai pentru a veni în sprijinul acestei instituții, în activitatea pe care o desfășoară, în desfășurarea serviciilor de care au nevoie cetățenii. Oamenii din zonele limitrofe ale orașelor județului vor putea obține cazierele în timp record, cei de la Țicleni, Turceni, Motru și așa mai departe și din zonele limitrofe lor, la fel ca la Târgu Jiu, adică repede. Încercăm să facem ca deplasările cetățenilor la Târgu Jiu să nu se mai impună. Acesta a fost singurul motiv pentru care am decis ca imprimantele să fie date în administrarea IPJ Gorj“, a spus Ion Călinoiu, președintele Consiliului Judeţean Gorj. Pe lângă centrul de eliberare caziere, care funcţionează în sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, din Târgu Jiu, la nivel judeţean vor mai fi eliberate caziere în centre care vor funcţiona în următoarele oraşe: Motru, Rovinari, Novaci, Târgu Cărbuneşti, Ţicleni, Bumbeşti-Jiu, Tismana şi Turceni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS