Multi am trecut pe linga Centrul de Primire Minori Craiova din apropierea Parcului „Romanescu“. Indiferenti. Fara sa stim cita durere se ascunde in spatele acelor ziduri.
Acolo exista 25 de micuti de care parintii s-au dispensat. Sint bolnavi si nimeni nu ii vrea. Copiii nimanui sint, de fapt, copiii nostri. Ai tuturor. Pentru ca de ingrijirea lor se ocupa statul. Iar statul le plateste ingrijirea din banii contribuabililor.
De cind e deschis centrul, un singur copil a fost adoptat. Nimeni nu doreste sa adopte un astfel de copil. Au nevoie de mai multa atentie decit un copil obisnuit. Pentru ca aceste suflete sint ALTFEL.
Si societatea nu este inca pregatita sa ii accepte. Cel mai mic dintre ei are sapte luni. Are gurita deformata – gura de lup si buza de iepure. Va fi operat. Pentru el se mai poate face ceva. Doi ochisori mari si negri ma privesc. Mi se spune ca pustiul are deficiente de vaz si de auz. De vorbit nici nu poate fi vorba.
O fetita al carei capsor e prea mare doarme linistita in patut. Probabil viseaza o lume mai buna.
O alta fetita respira greu. E cianotica. Degetelele ei par mai curind de papusa decit de copil. Boala ii provoaca crize de dispnee.
Ce impresioneaza cel mai mult la acesti copii sint ochii. Cei mai frumosi ochi din lume.
Povestea celui mai fericit copil din lume
Am primit si un zimbet. Vine din salonul alaturat. Un zimbet frumos ca o raza de soare. Copilul are 16 ani si capacitatea intelectuala a unuia de sapte-douasprezece luni. Nu poate minca decit piureuri, supe… Pare perfect normal. Din cauza bolii a ramas aici.
Anca Oprescu, medicul-sef al centrului de plasament, imi spune o poveste. A existat pe vremuri in centru un copil cu grave deficiente locomotorii care zimbea si ridea tot timpul. Personalul spunea ca e cel mai fericit copil pe care l-a vazut vreodata. Cu o pofta de viata extraordinara. Surprins insa intr-un moment in care nimeni nu se uita la el, pustiul aduna in privire toata tristetea pamintului. Era intr-adevar cel mai fericit copil de pe pamint atunci cind primea atentie si simtea caldura sufleteasca.
Lupta neincetata cu abandonul
Cea mai mare problema o reprezinta abandonul. Cei mai multi dintre parintii acestor copii ii uita din momentul in care ies pe poarta centrului. Putini vin sa ii viziteze. Cam o data pe an.
Mai exista insa familii care isi aduc copiii pentru tratament. Obiectivul centrului este, de fapt, prevenirea abandonului familial si, in cazul in care acest lucru nu este posibil, darea copiilor in grija asistentilor maternali. Lupta nu e deloc usoara, desi exista un cabinet special de consiliere psihologica pentru parinti si copii. In mod normal, copiii ramin in centru maximum 15 zile. Doar in cazuri exceptionale le este prelungita sederea.
Trei voluntari din Canada
Corinne, Melissa si Stephen vin din Canada. Sint studenti si s-au lipit deja sufleteste de copiii din centru. Spun ca sint niste copii extraordinari, care au nevoie de dragoste si atentie. Corinne este deja a doua oara in Romania. In fiecare an, din mai pina in noiembrie, vin grupuri prin organizatia World Vision. Un centru modern, realizat cu ajutorul World Vision Romania si cu sponsorizare de la Banca Mondiala, ii asteapta pe micuti.
Centrul vechi va fi parasit, in favoarea celui nou, mai luminos, plin de facilitati. Numai cada pentru fizioterapie, aparatul de elongatie si cel de stimulare laser au costat peste 800 de milioane de lei.Asemenea aparatura mai exista si la Centrul de Recuperare si Reabilitare a Copilului cu Dizabilitati nr.13. De la Banca Mondiala s-au primit aproape 300.000 de dolari. Mai vin bani si de la bugetul local. Si de la World Vision. Foarte des vin in centru elevi de la Colegiul Elena Cuza, de la Liceele CFR si „Brancoveanu“, insotiti de profesorii de religie. Noua generatie e mult mai sensibila in fata acestor probleme ale societatii moderne.
Noi sintem mai norocosi decit altii!
Anca Oprescu spune ca in centrul pe care il conduce exista sali de stimulare, pentru educatie speciala, prin joc, sala de kinetoterapie, de fizioterapie si de hidroterapie, de logopedie – pentru ca aproape toti copiii au deficiente, sali de joaca, dormitoare cu patru patuturi, sali de baie cu facilitati speciale… Tot ce e necesar pentru a avea grija de niste prichindei batuti de soarta, mai ales ca speranta de viata a micutilor de la Complexul de Servicii Comunitare nu depaseste sase ani. Afectiunile lor sint atit de grave, incit nu se poate face mare lucru. Dar se face tot ce se poate omeneste posibil. Copiii acestia sint mult mai sensibili, tinjesc dupa afectiune.
Dreptul copilului la intimitate
Legislatia romana interzice, la fel ca si cea europeana, fotografierea copiilor. In Belgia, de exemplu, pentru a putea vizita o astfel de institutie e nevoie de aprobari speciale. Mai mult, daca e destul de mare, copilul este intrebat daca accepta un vizitator. Acesti copii au nevoie de stabilitate emotionala. Si de toata dragostea din lume.
Din fericire, dragostea nu costa nimic. Putem sa le-o oferim.
