23.9 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSute de concurenţi la TransAlpin Bike Marathon de la Rânca

Sute de concurenţi la TransAlpin Bike Marathon de la Rânca

Sute de ciclişti din întreaga ţară se vor întrece duminică, în cea de-a treia ediţie a TransAlpin Bike Marathon, din zona montană Rânca. Startul competiţiei va avea loc la 1.600 de metri altitudine, iar traseele vor străbate pădurile de brazi pe coborârea spre Baia de Fier şi vor urma cursul râului Galben. Ulterior vor urma căţărări provocatoare ce vor ajunge pe creastă la altitudini de peste 2.100 de metri. La startul competiţiei se înscriseseră numai până la începutul acestei săptămâni peste 250 de ciclişti din întreaga ţară, înscrierile continuând până în ziua concursului. Amatorii de ciclism se vor putea înscrie în concurs chiar şi duminică dimineaţă, la Cabana Teleski din Rânca, de unde va fi dat şi startul. Potrivit organizatorilor, Asociaţia Sportivă TransAlpin Bike, susţinuţi de Salvamont Gorj şi Federaţia Română de Ciclism, fiecare competitor va primi duminică un pachet de concurs, după care va putea intra oficial în curse.

Trei trasee cu diferite grade de dificultate

TransAlpin Bike Marathon dispune de trei trasee de concurs. Traseul Maraton – în lungime de 55 de kilometri şi diferenţă de nivel de 2.000 de metri, un traseu dificil destinat celor cu o condiţie fizică bună, traseul Clasic – cu o lungime de 35 de kilometri şi diferenţă de nivel de 1.200 de metri, un traseu ce poate fi abordat de majoritatea bicicliştilor şi traseul Family – lung de 11 kilometri şi cu o diferenţă de nivel de doar 190 de metri, perfect pentru părinţii care doresc să participe la concurs alături de copiii lor. De precizat că traseul pentru părinţi şi copii pleacă tot de la Cabana Teleski şi se desfăşoară pe o rută de tip dus-întors. Traseul are şi urcări, şi coborâri concepute în aşa fel încât participanţii să se poată bucura de efortul depus şi de faptul că sunt cu bicicleta la munte. Pentru categoria Family, organizatorii au pregătit şi o surpriză. TransAlpin Bike Marathon a devenit, de la un an la altul, o competiţie tot mai căutată de amatorii de sport montan şi trasee spectaculoase, Transalpina concurând cu cele mai frumoase şosele din Europa la acest capitol. Cei care urcă la Rânca se pot caza fie la pensiuni, dar şi la cort, fiind marcată o zonă, lângă Transalpina, la aproximativ patru kilometri de locul de start.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS