Cea de-a 15-a ediţie a Salonului Autoshow, eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Dolj şi desfăşurat pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, se apropie de final. În această după-amiază, dintre participanţii la salon s-au decis premianţii la cele patru categorii stabilite de organizatori.
Maşina salonului a fost desemnată BMW 640d Grande Coupe, expusă de MHS Motors, cea mai scumpă de la acest Autoshow – 109.220 de euro, cu toate dotările. Cea mai ECO maşină a fost aleasă Peugeot 208 Simode, în timp ce cel mai bine organizat stand a fost cel al Auto Schunn Arad. Distincţia de excelenţă pentru prezenţa la toate cele 15 ediţii ale Salonului Autoshow a revenit celor de la Redac.
Tot în această seară, în cadrul evenimentului organizat de CCI Dolj, în faţa Teatrului Naţional a avut loc un concert al trupei No Antidote. Craiovenii pot veni şi mâine, pe esplanada Teatrului, pentru a admira bolizii expuşi la această ediţie a Salonului Autoshow.