Ministerul Mediului alocă 4,02 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de organizare de expoziţii, târguri şi congrese, contractul urmând să fie încheiat pe o perioadă de 24 de luni, informează NewsIn.
"Se vor încheia contracte subsecvente lunar/trimestrial pentru evenimentele/întâlnirile organizate în perioada respectivă. Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent va fi de 100.000 euro (438.000 lei)", potrivit anunţului.
Finanţarea se va face de la bugetul de stat, urmând ca 75% din totalul cheltuielilor eligibile să fie rambursate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Axa Prioritară 6 "Asistenţa Tehnică" din POS Mediu.
Contractul prevede "organizarea de evenimente de promovare a POS Mediu (2012-2013)". Astfel, vor fi organizate patru evenimente tematice pentru a sublinia impactul pozitiv al proiectelor finanţate din POS Mediu, adresat publicului larg.
Totodată, vor fi organizate 16 întâlniri cu mass-media în diverse regiuni, cu vizitarea obiectivelor de investiţii de infrastructură de mediu din regiuni, realizate din fonduri europene. Alte 16 evenimente majore vor fi organizate de final de an dedicate progresului înregistrat în implementarea POS Mediu, pe parcursul anilor 2012 şi 2013.

