Știri de ultima orăActualitateBulgaria ar putea interzice fumatul în locurile publice de la 1 iunie

Bulgaria ar putea interzice fumatul în locurile publice de la 1 iunie

Bulgaria ar putea interzice fumatul în locurile publice de la 1 iunie, după ce Parlamentul de la Sofia a aprobat, în primă lectură, legea care interzice fumatul în locurile publice deschise, informează NewsIn. Ministrul sănătăţii, Desislava Atanasova, a precizat că legea interzice, totodată, vânzarea băuturilor energizante pentru tinerii care nu au împlinit 18 ani.  Autorităţile bulgare au încercat să interzică parţial fumatul în 2005, dar legea a fost ignorată de cea mai pare parte a populaţiei. O lege care interzicea fumatul în localurile publice închise a fost adoptată în 2010, dar guvernul a amânat implementarea pe motiv că ar aduce prejudicii turismului. Potrivit statisticilor, aproximativ 39% dintre bulgari fumează, iar 60% sunt în favoarea interzicerii complete a fumatului în spaţiile publice. Înainte de a intra în vigoare la 1 iunie, legea trebuie să fie supusă votului în a doua lectură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS