Cel mai spectaculos show de cooking pe care l-a văzut România este pe cale să debuteze în prima parte a anului la PRO TV. După ce şi-a desemnat un juriu de elită, format din trei Chefi renumiţi şi recunoscuți în branşă, „MasterChef“ România se pregăteşte pentru preselecţii. Astfel, pe 21 ianuarie 2012, începând cu ora 10.00, toţi pasionaţii de bucătărie care visează la un loc în competiţia culinară de la PRO TV, atât cei care s-au înscris pe site-ul protv.ro, cât şi cei care nu au reuşit să facă asta, sunt aşteptaţi la preselecţiile care vor avea loc la World Trade Center Bucureşti – Pullman Hotel din Piaţa Montreal nr. 10, Sector 1, Bucureşti. Pasionaţii de artă culinară, amatori pentru care bucătăria este o reală bucurie, nu o meserie, cei al căror talent în fața borcanelor cu condimente nu cunoaşte limite vor avea ocazia să se întâlnească la preselecțiile din 21 ianuarie cu cei trei juraţi de top, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu. Concurenţii trebuie să se prezinte în faţa juriului de specialişti aşa cum se cuvine: cu un preparat deja gătit acasă, cel mai bun pe care ştiu ei să îl facă, dar şi cu platourile sau farfuriile necesare pentru prezentarea respectivului fel de mâncare. Aceştia vor avea la dispoziţie zece minute pentru a aranja în farfurie preparatul cu care speră să câştige încrederea juriului, dar şi să vorbească despre ei şi pasiunea pentru gastronomie. Cei sosiţi la preselecţie trebuie să aibă peste 18 ani, să aibă un act de identitate la ei, nu trebuie să fie bucătari profesionişti şi pot aduce cu ei, pe lângă felul de mâncare gata preparat, orice material de prezentare (video sau foto) din care să reiasă cât de pasionaţi sunt de gătit. Concurenţii care vor demonstra că dețin toate ingredientele pentru reţeta succesului vor avea şansa să intre în cel mai spectaculos show culinar al momentului pregătit de PRO TV. Iar cel care la finalul acestui show va deveni primul „MasterChef“ al României va fi răsplătit cu 50.000 de euro! Aşadar, cei pentru care gătitul este deopotrivă artă, spectacol şi un mod ideal de a-şi petrece timpul liber se vor lupta nu doar pentru mult râvnitul titlu sau pentru aprecierea juriului, ci şi pentru marele premiu care le poate schimba viaţa. Fie că au fost câştigători şi au savurat din plin gustul succesului, fie că au fost doar finalişti, unii dintre participanţii ediţiilor din străinătate ale competiţiei „MasterChef“ au reuşit să îşi deschidă propriile restaurante, să îşi schimbe cariera, să lanseze cărţi de bucate sau chiar să devină prezentatori TV.
Pasionaţii de bucătărie, aşteptaţi la preselecţiile „MasterChef“
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei