Justiţia franceză va da azi verdictul în procesul fostului preşedinte Jacques Chirac, acuzat de corupţie, informează NewsIn, citând BBC News. Chirac este primul lider francez judecat după cel de al Doilea Război Mondial.
El este suspectat că, din 1992 până în 1995, a permis ca mai multe persoane care lucrau cu precădere pentru partidul său, RPR (predecesorul UMP, partidul actualului preşedinte Nicolas Sarkozy), să figureze pe statele de plată ale Primăriei Parisului. Cu alte cuvinte, lucrau pentru partid, dar erau plătite din banii Primăriei, adică ai contribuabililor.
Actualul ministru de externe, Alain Juppe, pe atunci mâna dreaptă a lui Chirac, a fost deja condamnat în legătură cu această afacere.
Fostul preşedinte a negat întotdeauna existenţa unui "sistem organizat".